5 mai 2024
ActualitateStatul acorda un sprijin de 1.200 lei/animal pentru crescătorii de porci

Statul acorda un sprijin de 1.200 lei/animal pentru crescătorii de porci

Statul încurajează creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna, acordând un sprijin de 1.200 lei/scroafă/an. Se urmărește creșterea efectivelor de scroafe de reproducție din aceste rase extrem de valoroase. Carnea provenită la Mangalița sau Bazna, nu are colesterol, conține mult omega 3, exact ca somonul, fiind mult mai sănătoasă și mai gustoasă.

Guvernanții insistă să promoveze rasele de porci considerate extrem de valoroase, Bazna și Mangalița. Astfel, pentru anul 2022, crescătorii de animale vor fi spijiniți cu câte 1.200 lei/scroafă/an. Pentru a primi acești bani, fermierii trebuie să comercializeze minimum 4 purcei/ cap de scroafă/an, la o greutate de minimum 8 kg/cap. În acest sens, vor fi alocați 640.000 lei, de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și care se încadrează în valoarea totală estimată pentru perioada 2020 – 2022, de 4 milioane lei. Trebuie știut că valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciții financiare precedente, adică 2020, 2021 și 2022.

Mangalița, plus valoare pentru fermieri



Prin această măsură, se dorește încurajarea fermierilor din sectorul zootehnic să contribuie la creșterea efectivelor de scroafe de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, și, implicit, creșterea producției de carne de porc din rasele românești. Astfel, prin asigurarea necesarului de carne provenit de la rasele românești pentru sectorul de procesare, se urmărește inclusiv aducerea de plus valoare produselor realizate de fermierii autohtoni, având în vedere bine cunoscutele calitățile pe care le are carnea provenită de la aceste rase. „Deocamdată, în județul Bacău, nu sunt înregistrați crescători de scroafe cu certificat de origine și performanță din  rasele Bazna și Mangalița, care doresc să se înscrie în acest program. De asemenea, precizăm că nici abatoarele autorizate din județ  nu doresc înscrierea în program”, spun reprezentanții Direcției Agricole Bacău.

Un Porsche al porcilor

În schimb, sunt câteva zeci de crescători individuali care au achiziționat exemplare din zona Ardealului, mai ales din rasa Mangalița, în scopul creșterii pentru consumul familial. Pe de altă parte, întrucât sunt puțini crescători de Mangalița, această rasă e tot mai greu de găsit de băcăuanii care preferă carnea mai sănătoasă, fiind dispuși să plătească un preț mai mare decât în cazul porcilor obișnuiți, pe principiul că iau acasă un Porsche al porcilor și nu o Dacia. La un moment dat, carnea de Mangalița ajunsese să fie de 2 ori mai scumpă decât carnea de porc obișnuit. Porcul Mangalita este o rasa mica spre medie. La vârsta de un an, greutatea porcului Mangalița este de  70 – 80 kilograme, la 2 ani ajunge la 80 – 100 kg, putând ajunge și la 200 – 300 kilograme, când depășește această vârstă. Porcii Mangalița sunt hrăniți, în general, cu un amestec de iarbă cu cartofi sau dovleci. „Mănâncă multă lucernă. Le mai dau și resturi de mâncare, fructe din livada mea, porumb ș.a. Ei nu prea strică mâncarea, ca cei din rasele obișnuite, mănâncă cam tot. În schimb, cresc mai greu față de Marele alb”, aflăm de la un tânăr fermier din Cleja.

Câteva detalii despre cele două rase

Mangalița a apărut în urma combinării cu porcul mistreț a raselor ungurești Bakonyi și Szalontai, cunoscută pentru producția de grăsime, având cinci varietăți: blondă, roșie, neagră, cu abdomen de rândunică și bariș. Este ușor de recunscut tocmai datorită faptului că are mult păr (de culoare neagră sau roșie, dar adesea blondă), ceea ce îl face să semene cu o oaie. Mangalița trebuie crescută în spații semideschise, aceșto porci fiind mai rezistenți la boli și la condițiile climatice mai puțin favorabile. În plus, nu sunt pretențioși la hrană, randamentul la sacrificare fiind de 75-85%. Animalele ajung, de obicei, la greutatea de sacrificare la vârsta de 12 luni, iar principalul produs obținut din acestea sunt cârnații, dar și untura de Mangalița. Mangalița (care înseamnă „porc cu multă untură”) este una dintre cele mai apreciate specii de porci din întreaga Europa, grație cărnii gustoase și sănătoase, fiind denumit și porcul – somon sau porcul cu blană. Și asta pentru că, printre altele, carnea provenită de la acești porci nu are colesterol, conține mult omega 3, exact ca somonul, are mai multe vitamine și un profil lipidic bun pentru sănătate (poate fi consumată și de persoanele care suferă de boli cardiovasculare sau de diabet), iar grăsimea, spun fermierii, nu este așa de «grea», chiar dacă o consumi seara, de exemplu. Porcii Mangalița au un procent de acizi grași nesaturați ce ajunge la 70%, procent similar cu cel conținut de somon sau uleiul de măsline. Nutriţioniştii susţin, însă, că beneficiile sunt uşor exagerate de crescători.

Nu trebuie uitat nici porcul din Rasa Bazna, având, după unii, cea mai gustoasă carne de porc (apreciată mai ales de cunoscătorii care pot face diferenţa gustului), întrucât este perselată si marmorată, având frăgezime, suculenţă şi aromă consistentă. Porcul Bazna conţine grăsimi (lipide) cu densitate mică şi cu capacitate mică de reţinere a apei, determinând un conținut redus de colesterol rău, în avantajul colesterolului bun. Și porcul Bazna este uşor de crescut, consumând porumb sau alte cereale (grâu, orz), cu o capacitate de a se dezvolta excelent fără a primi concentrat. Suportă bine atât căldura cât și frigul, porcul Bazna adaptându-se la orice condiții. Motiv pentru care este căutat de ţarani si de ciobani, putând fi crescut la stână, în grajd, coteţ, curte, etc. Specialiștii recomandă prudență la achiziționarea porcilor negri care au şaua (dunga) albă (specific rasei Bazna), întrucât se aseamănă cu cei din rasele Hampshire, Wessex, Essex, Schelschwein, Sfaben-Hall sau metişeii acestora.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri