Tot aud lumea plângându-se că, iată, comuniștii au cucerit America și chiar Uniunea Europeană. Domni docți ne atenționează că neomarxiștii lovesc acolo unde ne doare mai tare și că lumea întreagă a înnebunit subit. Anticomunismul, o piesă proastă care se joacă de vreo trei decenii, a izbutit, iată, să orbească chiar pe cei care au pus cărbune pe foc. Pentru că, să mă scuzați, dar marxismul putrezește în gropile comune în care a fost împins de dreapta conservatoare.
Ceea ce vedem noi mărșăluind pe străzi, punând foc, jefuind magazine, cenzurând idei și opinii nu-s marxiști și nici neo-marxiști. Mi-e teamă că, străduindu-se să distrugă stânga, conservatorii nu au băgat de seama că hrănesc și fac loc pe scena politică eliberată de socialiști și comuniști unor extremiști de dreapta care amenință, acum, să distrugă chiar conservatorismul. Să ne înțelegem: stânga marxistă este moartă, nu mai există. Ceea ce vedem astăzi, și ceea ce majoritatea conservatorilor numesc “neo-marxism” este, de fapt, fascism.
Și din punct de vedere economic, și social, tot ceea ce ni se întâmplă, astăzi, nu are nimic de-a face cu stânga marxistă. Stânga naționalizează, nu privatizează! Nu marxiștii urmăresc maximizarea profitului. Stânga insistă ca Educația și Sănătatea să fie gratuite, nu privatizează pensiile. Cred că, speriați de evoluția acestei extreme, conservatorii îi pun eticheta de “stângă neomarxistă” făcându-se că au uitat că ei au ucis această mișcare.
Am găsit un citat excelent la finalul unei cărți a istoricului francez Jacques de Launnay, atribuit scriitorului Paul-Jean Franceschini: “În «casa de nebuni» care era Europa după Primul Război Mondial și pe care o denunța Moscova, o mișcare, fascismul, a încercat să combată tentativa de revoltă marxistă împotriva societății burgheze în ansamblu. A făcut-o, însă, cu metode și forțe complet străine tradițiilor de viață și gândire ale burgheziei. Lumea urma să plătească foarte scump această colosală neînțelegere.”
