20 aprilie 2024
Contrasens„Spuneți-le ceea ce vor să audă"

„Spuneți-le ceea ce vor să audă”

Citatul din titlu îi aparține lui Lenin și este găzduit de pagina dinaintea primului capitol din „Tratatul de dezinformare” al lui Vladimir Volkoff.

Cine este familiarizat cu cartea poate să recunoască foarte ușor aplicarea teoriilor descrise în acest volum, zilele acestea, în societatea românească.

În cadrul unui capitol practic, referitor la modul în care se practică manipularea opiniei publice, Volkoff prezintă 12 metode de trucare a informației astfel încât percepția publicului față de un subiect să fie modificată în sensul dorit de dezinformator.

Printre aceste metode se numără „negarea faptelor”: nu e adevărat că mitingul a fost neautorizat și nici că s-a anunțat că va curge sânge pe străzi.

O a doua metodă o reprezintă „inversarea faptelor”: nu manifestanții au comis fapte de violență, ci forțele de ordine.

„Amestecul între adevăr și minciună” este o altă metodă de manipulare; cine pe cine a agresat: participanții la miting aveau dreptul istoric să agreseze pe oricine se opune revoltei lor întrucât nu se mai poate trăi în țara asta.

„Modificarea circumstanțelor”: având în vedere raportul disproporționat de forțe în favoarea participanților la miting, jandarmii trebuie că au avut o intervenție disproporționat de puternică, puteau, totuși, să nu facă atâta exces de zel.

„Camuflajul” este o altă tehnică de manipulare și cred că ați observat că, în loc să se discute despre bolovanii aruncați în forțele de ordine, despre incendieri, se vorbește despre „armele chimice ilegale” ale jandarmilor.

„Interpretarea” este o metodă prin care faptele se pot prezența favorabil sau nefavorabil, fără a fi negate, modificate, estompate sau camuflate. Interpretarea care se dă de o parte a spectrului politic și a presei manifestației de vinerea trecută este că forțele represive ale Statului au agresat cetățeni nevinovați.

Ca o ironie sinistră, cam aceleași persoane care, astăzi, critică intervenția Jandarmeriei, în 2012, la violențele de la protestele împotriva lui Băsescu, lăudau intervenția brutală a forțelor de ordine.

În fine, atacul la adresa lui Raed Arafat, care a încercat să calmeze lumea și a spus că nu este necesară prezentarea la Urgențe a celor care nu prezintă probleme deosebite după ce au fost expuși la gaze, face parte din aceeași strategie. Cu mențiunea că mulți îi vor capul lui Arafat, eventual retezat din șold.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri