23 aprilie 2024
EconomieSprijin pentru viticultorii care au pierderi din cauza secetei și a pandemiei

Sprijin pentru viticultorii care au pierderi din cauza secetei și a pandemiei

Până la sfârșitul lunii octombrie, viticultorii băcăuani afectați de seceta din acest an pot solicita ajutor de la stat. Demersul trebuie făcut la Direcția Agricolă. Subvenția fa fi acordată doar celor care, în urma controalelor în teren, le vor fi aprobate cererile. Astfel, producătorii de struguri vor putea încasa un ajutor de stat de 500 de euro pe hectar.

Valoarea totală a schemei este de 59.500.000 lei, reprezentând o subvenție excepțională, achitată în acest an pentru a compensa pierderile suferite de producătorii din sectorul vitivinicol care, pe lângă producția redusă din cauza secetei, au avut vânzări mai mici și din cauza pandemiei de COVID-19. Banii ar putea intra în conturile fermierilor până la data de 31 decembrie 2020. Însă, pentru a putea beneficia de această schemă de ajutor de stat de, viticultorii trebuie să dețină cod CAEN, să aibă suprafața înscrisă în Registrul plantațiilor vitivinicole și să facă dovada unei declarații de recoltă aferentă ultimei campanii viticole.

„La mine, au fost făcute verificările, și s-a constatat că, într-adevăr, am culturi afectate atât la floarea soarelui și porumb, cât și vița de vie. Suma asta pe care doar au promis-o, căci nu sunt date exacte care să confirme că se vor da banii ăștia nu ajunge să acopere nici măcar 25-30 la sută din pierderi”, spune Petrișor Olteanu, unul dintre cei mai afectați viticultori din județ.



Reamintim că, din cauza secetei pedologice din acest an, producțiile de struguri au fost diminuate cu peste 40 la sută, în cele mai multe cazuri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri