Pandemia și consecințele sale pe termen mediu și lung se află pe ultimul loc în preocupările guvernanților. În topul intereselor sunt prezente doar zvârcolirile culiselor înfometate de adjudecarea unei felii cât mai mari din tortul alegerilor locale. Există aspecte esențiale ale vieții sociale care nu interesează pe nimeni.
Un recent studiu realizat de Fundația World Vision România ne oferă un diagnostic al învățământului rural în formatul online. Cercetarea evidențiază că, din patru școli, una nu are conexiune la internet. Nouă din zece școli nu au laptop/ PC/ tablete, pentru educația digitală. 60 % dintre managerii de școli chestionați sunt convinși de faptul că materia trebuie reluată. 16% cred că universul afectiv al elevilor va fi afectat, în vreme ce 12% au certitudinea că riscul de analfabetism va crește.
Deși datele studiului prezintă un portret de coșmar al învățământului rural în varianta online, cred că realitatea este mult mai sumbră. Informațiile au fost obținute prin interviuri telefonice. Mă întreb cum ar arăta statisticile, dacă în fiecare școală din mediul rural ar fi verificată ,,pe viu” și obiectiv activitatea din ultimul semestru al acestui an școlar. N-am argumente prin care să pun sub semnul îndoielii informațiile oferite de directorii chestionați, dar știm cu toții că în foarte multe școli nici măcar n-au fost mimate cursurile online. Dacă 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat, potrivit studiului, la ore online, în vreme ce doar 64% dintre cadrele didactice au organizat asemenea cursuri, mă întreb cum poate fi justificată, în multe școli, acordarea salariului?
Și orizontul noului an școlar stă tot de-a curmezișul intereselor Copilului, Viitorului. Și nu doar în mediul rural. Cultivăm, cu o inconștiență criminală, o catastrofă generațională?
