3 mai 2024
Sport(S)PORTretul săptămânii: Ion Butucaru, maestrul recordurilor

(S)PORTretul săptămânii: Ion Butucaru, maestrul recordurilor

În urmă cu câțiva ani, realizările antrenorului de lupte Ion Butucaru erau prezentate pe larg în cotidianul „Deșteptarea” sub titulatura „Fabrica de campioni”. De atunci, multe „linii de producție” românești- din sport și nu numai- au tras pe dreapta. Nu însă și „fabrica” maestrului Butucaru, care continuă să duduie. Să duduie și să aducă medalii internaționale Bacăului și României. Iar dacă atunci când am documentat articolul „Fabrica de campioni”, antrenorul Butucaru mărturisea, candid, că a pierdut șirul medaliilor, stimulat, probabil, și de curiozitatea noastră, s-a apucat între timp să le țină numărul. Astăzi, Ion Butucaru este unul dintre puținii tehnicieni români care se poate lăuda cu 34 de medalii la Campionatele Europene și Mondiale. Dacă nu chiar singurul! În august o așteaptă pe cea cu numărul 35, la Mondialele din Rusia. După care, numărătoarea va continua, cu siguranță!

Data și locul nașterii:  30.09.1956, Bacău.

Stare civilă: „Sunt căsătorit cu Silvia din 1984 și avem doi copii, pe Roxana, în vârstă de 36 de ani, și pe Ionuț, născut în 1989. Suntem și bunici. Roxana, care a terminat Finanțe Bănci, s-a stabilit la Paris, unde s-a căsătorit cu un francez. Împreună au o fetiță în vârstă de 5 ani, pe Clara Andreea Vera, care, luna viitoare, va avea, în sfârșit, și un frățior. Doi nepoți avem și din partea lui Ionuț: pe Filip, care va face patru ani pe data de 15 decembrie și pe Cezar, care anul acesta, pe 14 februarie, a împlinit un anișor”.



Principala realizare profesională: „Cei zece sportivi descoperiți și formați de mine în cei 39 de ani de activitate care au devenit medaliați la Europene și Mondiale. Eu spun că acesta este un record pentru un antrenor din România. Și ar fi păcat să nu-i nominalizez pe cei zece: Valentin Rebegea, Victor Rebegea,  Florin Gavrilă, Cătălin Matache, Alexandru Botez, Igor Botez, Nicu Ojog, Denis Mihai, Alin Dosoftei și Vasile Cojoc”. Și Eusebiu Diaconu? „Pe Sebi nu l-am format eu. L-am preluat la 17 ani și apoi, timp de 15 ani, am lucrat împreună, obținând satisfacții deosebite”.

Principalul regret profesional: „Nu am regrete”.

Sportivul preferat: „Din lupte, Ștefan Rusu și Sebi Diaconu. Din alte sporturi, ciclistul Pogacer, sprinterul Usain Bolt și, mai nou, înotătorul român David Popovici, un adevărat fenomen”.

Hobby: „Muzica”.

Mâncarea preferată: „Îmi placee mult mâncarea tradițională românească, în special cea specifică sărbătorilor de iarnă, cu piftie, sarmale și așa mai departe. Mai nou, însă, am trecut la un regim bazat preponderent pe legume, care mi-a permis să dau mai multe kilograme jos”.

Muzica preferată: „Muzica pop. Mai ales cea italiană cu Ricchi e Poveri și Al Bano și Romina Power în fruntea listei. Îmi plac însă mult și Bee Gees, și Abba, iar lista e lungă de vreme ce am menționat că muzica este principalul meu hobby”.

Actori favoriți: „Charles Bronson și Mel Gibson”.

Nu poate trăi fără…: „Familie. Fără soție, fără copii și nepoți” Dar fără sport? „Asta vom vedea de-abia după ce mă voi retrage din activitate. În septembrie ies la pensie, însă voi mai continua un an sau doi. După asta, voi găsi și un răspuns la întrebarea dumneavoastră”.

Vacanța perfectă: „În 40 de ani de muncă nu prea am avut vacanță, dar frecvent merg în weekenduri în Poiana Brașov. Așa îmi încarc bateriile”.

Oraș de suflet: „Bacăul. Îmi iubesc orașul. Apoi, îmi place Timișoara, unde am un prieten foarte bun, de profesie medic, care se ocupă cu succes și de lupte”.

Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Dacă tot nu am avut vacanță, vreți să mă duceți pe o insulă pustie? Să știți că…nu ține deoarece, pe lângă familie, aș lua cu mine și o barcă pentru a ne întoarce cât mai repede acasă. Hai să spunem că aș lua și o undiță pentru a ne asigura mâncarea în drum spre casă” .

Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Am spus eu de undiță, dar să știți că nu prea le am cu pescuitul. Nu am răbdare. Bun, dacă tot mi s-a agățat de cârlig peștișorul de aur i-aș cere un singur lucru: sănătate pentru mine și toți membrii familiei. Ar fi de ajuns”.

Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Cu un actor foarte mare de la noi. Păcat că nu mai trăiesc Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Amza Pellea sau Dem Rădulescu. Mi-ar fi plăcut să-i invit la o cafea. Așadar, îl aleg pe Victor Rebengiuc”.

O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar fi dispus să o facă: „Nu știu dacă e o nebunie, dar mi-am dorit mult, foarte mult să văd Statele Unite ale Americii. Am fost aproape de acest vis în 2001, când trebuia să ajung la Madison Square Garden, numai că au venit atacurile din 11 septembrie și n-am mai putut ajunge”.

Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Că trebuie să ne protejăm, iar dacă ne protejăm, îi protejăm și pe cei din jurul nostru”.

Ascultă sau spune bancuri? „Ascult și le…uit foarte repede”. Un banc scurt, pe care maestrul Butucaru îl poate ține minte ușor. Mai ales că tematica e foarte la modă în România. „Bulă: «Tocmai am inventat un cuvânt nou». Ștrul: «Care?». Bulă:  «Plagiat»”.

Cum se vede la 70 de ani:  „ Alături de nepoți, ducându-i la înot și la diferite alte sporturi”.

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri