Ordinul ministerial prin care Novak Eduard prevede obligativitatea unei ponderi de minimum 40% a sportivilor români în grupările participante la competițiile naționale intercluburi continuă să suscite vii dezbateri. E bun ordinul? E rău? Parafazând un comic în viață, am spune că, dacă nu ar fi așa rău, ordinul ar fi chiar bun.
Lăsând însă gluma la o parte, este clar că, sub forma unui ambalaj atrăgător, stă o bombă care riscă să dinamiteze o bună parte din echipele românești de club, indiferent că vorbim de fotbal, handbal sau volei. Sigur, dă bine să spui că îți dorești ca ponderea sportivilor români să nu aibă de suferit în comparație cu cea a străinilor. Și că această măsură va produce rezultate în timp.
Pe de altă parte, introducerea pe repede înainte unui astfel de ordin nu îmbunătățește cu nimic situația. Este ca și cum simpla obligativitate a cumpărării oțetului românesc, să spunem, în detrimentul celui importat din Italia, Franța sau Sierra Leone ar duce automat la îmbunătățirea produsului de bază.
Jucând cu mai mulți români în echipă, CFR Cluj, ca să luăm exemplul campioanei României la fotbal, nu se va transforma peste noapte (și nici peste câteva sute de nopți) într-o echipă mai bună. Și nici nu-i va ajuta foarte mult pe jucătorii români în ceea ce privește dezvoltarea și progresul lor. Asta am putut-o constata și prin prisma obligativității folosirii jucătorilor Under în primele trei eșaloane.
Sigur că scopul este nobil: să dăm o șansă românilor! Dar ținta nu o atingi printr-un astfel de ordin făcut pe genunchi, ci printr-o strategie comună cu federațiile de profil. Și cu investiții în infrastructură.
Pentru a rămâne la fotbal, și pentru a arăta că știm despre ce vorbim, este suficient să aruncăm o privire peste infrastructura fotbalistică a Bacăului. „Municipalul” e dezastru, „Letea” încearcă să-ăi revină la viață după un alt dezastru, cel din pandemie, pe „Lucrețiu Avram” se înghesuie zeci și sute de jucători penttru antrenamente și meciuri, iar terenurile din spatele „Municipalului” sunt ca și cum nu ar fi.
OK, asta nu e treaba lui Novak; treaba lui este să dea nume de mari campioni sălilor vechi de 40-50 de ani! Redevenind însă serioși, treaba lui Novak ar fi si să înțeleagă că sportul nu se face neapărat la ordin, așa cum un ordin, fie el și ministerial, nu face sportul românesc mai bun.
