14 mai 2024
SportSport Club Bacau - FC Clinceni 1-4 (0-1)

Sport Club Bacau – FC Clinceni 1-4 (0-1)

Stadion: Aerostar. Spectatori: aproximativ 300. Au marcat: Hurdubei (min. 72), respectiv Arman Karamyan (min. 25, penalty), Straton (’49), Konyeha Godwin (’66) si Artiom Karamyan (min. 90A3).

Sport Club: Petrariu – Mihalachioaie, Adascalitei, Lozneanu, Luncanu (min. 73 Cl. Tudor)- Intuneric, Dumitriu- Husein (min. 61 B. Ungureanu), B. Rusu, Hurdubei- Predoiu (min. 52 Curiliuc). Antr.: V. Tanase.

FC Clinceni: Bolboasa- David, Vitelaru, Straton, Artiom Karamyan- Udrea (min. 33 S. Stancu), Patrascu – I. Rosu (min. 76 Puscas), Konyeha Godwin, Arman Karamyan- Baltoi (min. 73 D. Pop). Antr.: V. Badoi.



Arbitri: Dan Dreve (Cluj) – M. Marchidanu (Braila), I. Brânza (Botosani).

Primul meci de B din istoria Sport Clubului a trimis echipa bacauana pe ultimul loc in ierarhia Seriei l. Pe biletul (deocamdata numai dus) spre coada clasamentului sta scris cu litere de-o schioapa: Sport Club Bacau – FC Clinceni 1-4.

Pe verso, in schimb, e inscriptionat, ceva mai maruntel “se poate mai bine”. Si pe bune ca se poate! E suficient ca SC-ul sa joace macar ca in prima repriza a meciului de sâmbata cu Clinceniul, iar Viorel Tanase sa-si “citeasca” mai intâi proprii jucatori si abia apoi pe cei adversi.

Adevarul e ca nu poti sa emiti mari pretentii, nici macar atunci când intâlnesti o echipa mai degraba modesta precum FC Clinceni, daca te incapatânezi sa-l tii pe Claudiu Tudor pe banca 73 de minute si pe Majer in afara lotului, sa-l scoti de pe teren, ca prima schimbare, pe Predoiu (cel mai periculos atacant al tau) si sa insisti mai bine de-un ceas cu Husein-vai-si-chin!

SC-ul a controlat prima repriza, a avut o bara prin Predoiu (min. 13) si un penalty neacordat la hentul lui Straton (min. 14), dar a intrat la vestiare in dezavantaj. Si asta desi adversara nu si-a creat nici macar jumatate de ocazie in primele 45 de minute!

A fost suficient insa ca Luncanu sa aiba in min. 25 o interventie neglijenta asupra lui Baltoi, iar Arman Karamyan sa transforme lovitura de la 11 metri just acordata de “centralul” Dreve. Imediat dupa pauza, Straton s-a desprins din marcajul lui Predoiu si a inscris cu capul la cornerul lui Patrascu, pentru ca in min. 66, “zvârluga” Godwin sa urce scorul la 0-3, in urma pasei de maestru a lui Arman Karamyan.

Golul lui Hurdubei, din min. 72 a lasat impresia ca poate fi semnalul unei relansari. N-a fost insa decât iscalitura de onoare pentru un 1-4 definitivat de celalalt Karamyan, Artiom, la capatul unei faze care a curs ca vinul din butoi.

SC-ul ramâne cu paharul gol si cu poarta plina la debut, dar, cu un copy-paste la jocul din prima repriza si retusurile amintite, altadata poate fi mai bine. Atentie, am scris “mai bine” si nu “mai lata”!

Rezultatele etapei I: CF Braila – Unirea Slobozia 2-2, SC Bacau – FC Clinceni 1-4, Unirea Tarlungeni – CSMS Iasi 2-3, Gloria Buzau – Farul Constanta 1-2, ACS Berceni – Rapid Bucuresti 1-1, Rapid Suceava – Sportul Studentesc (neprogramat), Dunarea Galati a stat.

Etapa următoare (14 septembrie): FC Clinceni – CF Braila, CSMS Iasi – Sport Club Bacau, Farul Constanta – CS Unirea Tarlungeni, Rapid Bucuresti – Gloria Buzau, Sportul Studentesc – Dunarea Galati, Unirea Slobozia – Rapid CFR Suceava, ACS Berceni sta.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri