Nostalgicii epocii Ceausescu isi amintesc cu placere de acele vremuri. Mai ales acum, când se implineste un numar de ani de la momentul executiei celor doi soti care faceau legea in România. Multi dintre cei care sustin acea perioada aduc in sprijin argumentul locurilor de munca, avantaj de care nimeni nu se putea plânge ca nu-l avea.
Cu exceptia celor care nici azi nu isi gasesc de munca, fie ca nu vor, fie ca nu s-au sinchisit sa invete macar alfabetul si tabla inmultirii, astfel incât angajatorii nici nu se uita la ei. Se mai invoca si faptul ca toata lumea avea casa, chiar si una de categoria a treia pe la blocurile de nefamilisti.
Pâna aici, totul este corect, adica adevarat. Numai ca problema, a lor, e ca, din toata povestea urâta de pâna in decembrie 1989, nu se aminteste nimic despre teroarea care stapânea lumea, tuturor fiindu-le teama si macar sa-i pomeneasca pe cei doi intr-un banc din multele care circulau prin toate mediile.
Darmite sa te mai si arati nemultumit in public de caloriferele reci tot timpul anului, de peretii apartamentelor care inghetau ca o cascada iarna, de sobitele sau tot felul de godine improvizate de fiecare, doar-doar isi mai dezmorteau oasele, de cosurile de evacuare a fumului care impodobeau fatadele blocurilor, ca un pom de Mos Gerila (Mos Craciunul perfect rebotezat tot de ei, nostalgicii).
De nicio masa fara peste care iti provoca greata numai când o auzeai, de alimentele rationalizate pâna la absolut, de crevetii care umpleau rafturile Alimentarilor alaturi de praful de oua, de brânza sibienilor vânduta prin piete la pret de trufanda, de benzina cumparata in avans si stocata pentru a fi consumata (de cei care aveau norocul si banii sa-si ia o Dacia, o Skoda, o Lada sau o Moskvici).
Stiu, si eu imi amintesc cu placere de pâinea intermediara cu miros demential din care mâncam un sfert pâna ajungeam acasa, de sticlele de 250 ml. de Pepsi pe care le gaseai mai des pe la Aprozar, de inghetata Polar ori de Amandinele, Savarinele ori dulciurile Carpati cu gust de prajituri, de zaharul candel pe ata, apa minerala Aurora, de Cico, Bem Bem, Brifcor, de bombonele Cip, de bananele puse in ziar la pastrat pentru Sarbatori.
Toate acestea le-am fi putut avea si azi, daca cei care i-au urmat defunctului presedinte comunist nu ar fi tras spuza doar pe turtele lor. Din pacate, ramas la fel de gol si de flamând, bietului român simplu nu i-a mai ramas decât sa numere zilele care i-au mai ramas anului de gratie 2013 si sa spere ca viitorul va fi mai bun.
