29 martie 2024
ActualitateSpectacol extraordinar al Ansamblului „Busuiocul”: „Unirea, naţiunea a făcut-o!”

Spectacol extraordinar al Ansamblului „Busuiocul”: „Unirea, naţiunea a făcut-o!”

24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 2020. 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românescă, sub acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, act crucial în desăvârşirea Marii Uniri de la 1918. Realizată cu acordul întregii populaţii şi după importante negocieri cu marile puteri ale vremii, Unirea de la 1859, de la Bucureşti a rămas în inima şi conştiinţa românilor ca unul dintre cele mai dragi şi emoţionante evenimente istorice, politice şi sociale, de care ne amintim mereu, la care facem apel de fiecare dată când ne este greu.

Pentru a marca, şi în acest an, Unirea de la 24 Ianuarie, cât şi 200 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza ( 20 martie 1820; Bârlad), Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Bacău, în parteneriat cu Filarmonica „Mihail Jora”, au organizat, vineri, 24 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala ATENEU, spectacolul de muzică şi dansuri „Unirea, naţiunea a făcut-o!”


Această primă întâlnire din 2020 cu publicul iubitor al tradiţiilor populare şi al folclorului autentic din cele două provincii româneşti, Ansamblul „Busuiocul” a oferit băcăuanilor, după o regie care a punctat cele mai importante momente ale procesului de unirea a celor două ţări, nestemate ale creaţiei populare şi clasice. Sutele de spectatori au cântat, împreună cu membrii ansamblului, solişti vocali şi instrumentişti, Imnul de Stat şi Hora Unirii, îndrăgita poezie a lui Vasile Alecsandri, pusă pe muzica compusă de Alexandru Flechtenmacher, aplaudând apoi celebra Baladă pentru vioară a lui Ciprian Porumbescu, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale acestuia şi una dintre puţinele lucrări româneşti ale secolului al XIX-lea, care se bucură de mare popularitate în continuare, stilizând elemente ale doinei, baladei şi romanţei, înmănunchindu-le într-o scriitură instrumentală romantică, expresivă, răscolitoare, de mare lirism, care te emoţionează profund.

Povestea Unirii a fost spusă frumos şi emoţionant de actorii Viorel Baltag, Tiberiu Bitere Gabor, Alina Simionescu şi Dumitru Rusu, care au rememorat celebrele scene cu Jurământul lui Cuza, Moş Ioan Roată sau Elena Cuza.
Cântece populare, unele cu un conţinut patriotic, au interpretat solistele Georgiana Păduraru (Nu uita că eşti roman, O lumânare pentru vii), Pe-al nostru steag e scris unire, Basarabie frumoasă, Bucovină mândră floare, Suntem români mereu (Grup vocal „Flori de camp”), extraordinarul recital al preoţilor-solişti Ionuţ Avram, Ciprian Ignat şi Ionuţ Ciobanu, cât şi ale solistelor Paula Florescu, Ana Maria Dancă şi Irina Sabău, urmate de suitele de dansuri populare din Moldova, Munteania şi Ardeal, au completat un spectacol de o înaltă ţinută artistică, asigurată de meastru coregraf Petre Vlase, director al Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul”, conducerea muzicală a aparţinut solistului şi dirijorului Mihai Gherghelaş.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri