29 aprilie 2024
OpiniiSpeak out. Pentru Bacăul care are ceva de spus

Speak out. Pentru Bacăul care are ceva de spus

 

Este greu pentru copii și tineri să-și găsească vocea interioară și să o facă auzită, mai ales acum, când este atât de mult zgomot în spațiul public, care poate acoperi ceea ce contează, ceea ce merită să se facă auzit.

O șansă pentru elevii din județul Bacău (și din întreaga țară) de a-și face cunoscute ideile, trăirile, poveștile, creativitatea este Concursul Național ”Speak out”, ajuns anul acesta la cea de-a XVI-a ediție, a cărui etapă județeană s-a desfășurat sâmbătă, 6 aprilie, la Școala Gimnazială ”Mihai Drăgan”.

Ca membru al juriului, la secțiunea Monolog (anul acesta, pentru clasele V – VI, iar în 2023, pentru clasele IX-X), am admirat dorința și efortul unor copii de a se autodepăși, de a se cunoaște și de a se exprima pe sine, cât și munca, evidentă, din spatele reușitei acestor copii, care aparține și profesorilor coordonatori, dar și părinților. Am văzut copii exuberanți, copii timizi, copii creativi, copii străduindu-se să se deschidă către lume, un spectacol frumos al forței și al vulnerabilității, exprimate public, prin artă, în limba engleză.

”Am avut privilegiul de a vedea, cu fiecare ediţie la care am participat, cum elevii își depășesc fricile și inhibițiile, dobândind încredere în ei înșiși și în abilitățile lor de comunicare. Am apreciat eforturile și devotamentul lor, celor care au lucrat din greu pentru a-și dezvolta discursurile artistice, dar şi abilităţile de scriere. M-a impresionat creativitatea și originalitatea ideilor pe care elevii le-au adus în cadrul concursului. Fiecare monolog și text creat a fost o expresie autentică a personalității și perspectivelor individuale ale concurenţilor, în funcţie de tema dată.

Am avut oportunitatea de a interacționa și de a lucra îndeaproape cu elevii mei, pe parcursul celor 16 ediţii, încă de la primele organizate în Bacău, oferindu-le îndrumare și susținere în dezvoltarea abilităților lor de comunicare. Am fost martoră la progresele lor în timp și la transformările pe care le-au experimentat pe plan personal și educativ. Am avut până acum, ca profesor coordonator, două participări naţionale, în 2012 şi 2015, în 2015, eleva calificată la naţională, câştigând locul II național, la secţiunea monolog.

Pentru această ediţie, am avut responsabilitatea de a asigura buna desfășurare a evenimentului, ca instituţie organizatoare, alături de colegele mele de la catedra de limba engleză a şcolii și de doamna inspector de limbi moderne, prof. Mariana Andone. De fiecare dată, atât ca profesor implicat în organizare, cât şi ca profesor coordonator, experienţa este unică, prin provocările tematice şi logistice  pe care acest concurs le aduce, an de an.”, a declarat prof. Alina Drăgoi, director al Școlii Gimnaziale ”Mihai Drăgan”, cu otradiție în organizarea etapei județene ”Speak out”, promotor, alături de Colegiul Naţional ,,Vasile Alecsandri”, al acestui concurs la nivelul judeţului Bacău. Organizatorul naţional ”Speak out” este Asociaţia de Teatru Educaţional România (EDAR), cu sediul în Reşiţa, Hunedoara. În prezent, Bacăul este judeţul cu cei mai mulţi membri EDAR, un număr record, de 73 de profesori.

 

Opt elevi vor reprezenta Bacăul la etapa națională ”Speak out”

Anul acesta, la etapa județeană, din Bacău, au participat 622 elevi de clasele V – XII, dintre care 234 elevi, la secţiunea Monolog, şi 388 elevi, la Scriere creativă.

Juriul, format din profesori de limba engleză, și din specialiști din domeniile creative reprezentate în concurs, au decis, în urma concursului din weekend-ul trecut, ca județul Bacău să fie reprezentat la etapa națională, care se va desfășura, în perioada 31 mai – 2 iunie 2024, la Timișoara, de către opt elevi de clasele V – XII, câte patru pentru fiecare secțiune.

 

Actori ai Teatrului Municipal ”Bacovia”, în juriu

 

La secțiunea Monolog, s-au calificat pentru etapa națională elevii Karina Goșu (Școala Gimnazială ”Mihai Drăgan”, prof. coordonator Alina Drăgoi), pentru clasele V – VI, Ștefania Fecioru (Colegiul National ,,Vasile Alecsandri” Bacău, prof. coord. Ramona Covaci, pentru clasele VII – VIII, Sânziana Magdalena Popoveniuc (Colegiul Național ”Ferdinand I”, prof. coord. Cristina Frânculescu), pentru clasele IX – X, și Amalia Ioana Vișan (Liceul Teoretic ,,Ion Borcea ” Buhuşi, prof. coord. Andreea-Ștefana  Cojocaru), pentru clasele XI – XII.

Alături de profesori, la secțiunea Monolog au fost invitați în juriu, pentru a  evalua prestațiile elevilor înscriși, și trei actori ai Teatrului Municipal ”Bacovia”: Eliza Noemi Judeu, Simona Nica și Matei Bogdan.

Speak out înseamnă, pentru mine, o oportunitate de a împărtăși pasiunea pentru arta scenică, dar şi pentru engleză, fiind o modalitate de a-mi testa creativitatea şi talentul! Tema de anul acesta a fost foarte interesantă şi a reuşit să pună la încercare creativitatea participanților. Muzica este o formă de artă în care sunetele devin limbaj pentru exprimarea emoțiilor, ideilor si experiențelor. Speak out este o provocare la care mă bucur să particip!”, a declarat Ștefania Fecioru, eleva care va reprezenta Bacăul la etapa națională, secțiunea Monolog, pentru clasele VIII – IX.

La această secțiune, elevii au avut de realizat un monolog de câteva minute pornind de la un citat sau o fotografie reprezentativă. Pentru clasele V – VIII, citatul a fost  “That’s what good music does. It speaks to you. It changes you.” (”Asta face muzica bună. Îți vorbește. Te schimbă”), de Hannah Harrington. Iar elevii de liceu au avut de pornit de la citatul  “We cannot choose the day or time when we will fully bloom. It happens in its own time.” („Nu putem alege ziua sau momentul în care vom înflori pe deplin. Se întâmplă la timpul potrivit”), de Denis Waitley.

 

Scriere creativă

 

La Secțiunea Scriere creativă, elevii au avut la dispoziție 60 de minute pentru a redacta un text original (narativ, descriptiv, liric sau dramatic), pornind de la câte un enunț:You are trapped on a Day that keeps repeating itself.” (”Ești prins zi care continuă să se repete”), pentru clasele V – VIII, sau ”Some rules are meant to be broken, but how do you know which?” (”Unele reguli sunt menite să fie încălcate, dar de unde știi care sunt acestea”?), pentru clasele IX – XII. Pentru această secțiune, vor reprezenta județul Bacău, la etapa națională, Alexandra Bratu (Școala Gimnazială ,,Ghiță Mocanu ” Oneşti, prof.  coordonator Lucia-Maria Penciu), pentru clasele V-VI, Anastasia Paraschiva Roșu (Colegiul Național ”Ferdinand I”, prof. coord. Nicoleta      Nistor), pentru clasele VII-VIII. La liceu, premiul I pe secțiune l-au câștigat Daria-Andreea Apalane (Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, prof. coord. Nona Dulhac / Loredana Rusu), pentru clasele IX-X, și Elena – Alessia Savin (Liceul Teoretic ,,Ion Borcea” Buhuşi, prof. coord. Andreea Cojocaru), pentru clasele XI-XII.

”Abia anul acesta am descoperit ce înseamnă cu adevărat Creative Writing. E fața oarecum anonimă a Speak Out-ului, e libertatea de exprimare prin forma de comunicare cea mai dragă mie – scrisul. Șansa pe care am primit-o și ora în care au curs versuri din mine mi-au înseninat anul. Nu mă așteptam chiar deloc să trec mai departe, dar s-a dovedit a fi sincer gândul că poezia răscolește ceva în ființa noastră. Mă bucur că partea din mine pe care am lăsat-o în urmă printre rânduri și-a găsit locul. Mi-am pus în gând să accept orice provocare și să o transform în poezie. Mi-a plăcut mult.”, a declarat Daria Apalane, elevă în clasa a IX-a, câștigătoare a Premiului I, la Scriere creativă, pentru clasele IX – X.

 

 

 

spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri