18 mai 2024
HomeActualitateSpa pentru mașina ta! Andrei Albu a adus în Bacău spălatoria auto...

Spa pentru mașina ta! Andrei Albu a adus în Bacău spălatoria auto cu spumă in trei culori – VIDEO

Vremurile sunt așa cum sunt și fiecare se descurcă cum poate. Cuprinși de mirajul străinătății și de fantezia câinilor cu covrigi în coadă, mulți tineri aleg să plece peste mări și țări. Totuși, există și tineri care rămân acasă și care vor să realizeze ceva, aici.

Zilele trecute l-am cunoscut pe Andrei Albu, un tânăr student la Universitatea „George Bacovia” (este la al doilea program de studii universitare –n.r.), care cu ajutorul unor fonduri europene a deschis o spălătorie auto în cartierul CFR, pe str. Gheorghe Donici nr.2. „Este o investiție proprie, doar că am avut și norocul și ajutorul din partea unor fonduri europene, toată aparatura de aici provenind din fonduri europene, iar restul ce înseamnă construcții, am suportat noi”, ne-a povestit la început Andrei Albu.



Fiind student, Andrei s-a înscris într-un program, Innotech Student, și a spus că trebuie să facă ceva, nou, ce nu este pe piață. Așa că s-a gândit la o spălatorie auto cu spălare sub șasiu și…rainbow foam, adică spumă în trei culori, lucru despre care am cerut detalii.

„Privitor la spuma în trei culori…curățarea mașinii este mult mai puternică și mult mai rapidă, pentru că fiecare soluție în parte conține ceva solvenți. De exemplu, spuma verde e pe bază de alcool care face curățarea mult mai rapidă, cea albastră este puțin mai blândă cu caroseria iar cea albă este spumă albă clasică. Primul pas, este recomandat să dăm cu prespălare activă, adică prespălare cu detergent sau soluție de insecte și de jante, adică practic un degresant universal pentru a înmuia și răci caroseria. Pasul 2 este recomndat să dăm, ori superspumă care doar o singură soluție – spumă albă clasică, sau raimbow foam. După aceste operațiuni se pune pe pauză, care este de 2 minute, iar apoi se face clătirea cu presiune pentru a îndepărta mizeria și spuma de pe mașină. Apoi, cei care vor pot da cu ceară de protecție și ulterior clătire cu osmoză, o apă specială ce nu lasă urme, pete și se usucă mult mai repede”, a explicat Andrei Albu întregul proces de la spălătoria AAN Car Wash, care este o spălătorie auto de tip self.

Tot aici, există servicii și de interior. Și vorbim aici de ozonificare, o curățare de interior pe care ne-a detaliat-o Andrei: „Practic, această operațiune îndepărtează microparticulele de praf și omoară bacteriile din interiorul mașinii. Cum se procedează. Se lasă mașina cu motorul pornit lângă aparat și cu recircularea aerului în interior, se lasă geamul doi-trei centimetri și se introduce un furtun. Practic este un ciclu recomandat de 10 minute timp în care ozonul care intră în mașină acționează. Programul acesta este recomandat după o prealabilă curățire a interiorului, nu cu mașina murdară.”

Pe lângă acestea mai există posibilitatea de verificare și completare presiune roți, suflat interior exterior.

Sigur, nu e un domeniu atât de ușor și care depinde foarte mult de starea vremii. Dacă o săptămână plouă, tot atât timp se stă pe dreapta. Cum AAN Car Wash funcționează de doar două luni iar vara a fost fierbinte și frumoasă, lucrurile au mers bine iar băcăuanii s-au obișnuit cu acest gen de servicii. Plata se face automat, cu bancnote de 5 și 10 lei, iar pentru 3 minute se plătesc 5 lei și 10 lei pentru 6 minute. Acum depinde și de mașină. Andrei crede că cu 20 de lei o limuzină se poate rezolva perfect, pentru un „exterior”, iar pentru ceva mai mare, cum ar fi un jeep, ar putea ajunge la 30 de lei. O aspirare de interior face 10 lei, la fel și pentru partea de ozon. Sigur, totul depinde de fiecare client cât și ce dorește, dar și de cât de repede se mișcă. Dar, cum trebuie să ai grijă de mașina ta și să o răsfăți ca să te simți bine în ea, o vizită la AAN Car Wash poate fi ideală. Este ca și cum ai merge tu la spa. Așa că, spălătoria auto AAN Car Wash de pe str. Gheorghe Donici nr.2 este ideală pentru mașina ta!

Alte titluri
Alte titluri

Scădere dramatică a sporului natural în județul Bacău

Datele provizorii pentru luna februarie 2024 dezvăluie o continuare...

Șomajul în județ: municipiul Bacău, în top

Rata șomajului în județul Bacău arată diferențe semnificative între...

Bacău: Concursul Național de Proiecte de Mediu

Pe data de 16 mai 2024, Liceul Tehnologic Dumitru...

Spitalul Buhuși așteaptă deblocarea posturilor pentru a angaja medici

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși așteaptă aprobarea...

Ultimele știri