25 aprilie 2024
ActualitateSoseaua de centura nu este prevazuta in buget

Soseaua de centura nu este prevazuta in buget

Minciuna electorala are picioare scurte

In bugetul României pe anul 2013, soseaua ocolitoare (de centura) a municipiului Bacau nu figu­reaza la niciun capitol. Aceasta investitie nu a fost prinsa nici la marile proiecte, cele care au finantare asigurata pe linie guvernamentala. Nici la Ministerul Transporturilor nu exista vreo referire pentru sume alocate in acest an pentru un obiectiv ce a figu­rat pe lista de promisiuni a tuturor guvernelor de dupa 2004. Programul Operational Sectorial pentru Transporturi are in acest moment mari probleme in derulare, din cauza ilegalitatilor comise atât de firmele câstigatoare ale licitatiilor, dar si pentru ca institutiile statului au gestionat prost fondurile destinate infrastructurii. Anuntul facut de premierul Victor Ponta, care a precizat ca niciun amendament, fie el si al parlamentarilor Puterii, nu va fi inclus in buget, da ca sigura amânarea din nou a lucrarilor la centura oco­litoare a municipiului Bacau. Asta la niciun an de la cele doua campanii electorale in care aceasta investitie a fost in topul promisiunilor electorale.

proiecte-centura-Bacau„Va pot spune foarte clar, acum când vorbim, ca soseaua de centura este intr-un stadiu avansat de proiectare, e finalizata proiec­tarea, acum a urmat o perioada in care s-au construit documentele pentru exproprierea terenurilor si caselor, demolarea caselor pe unde trece aceasta centura. Toate documentele au fost date de autoritatile pe raza carora trece centura, toate comunele din jurul Bacaului au dat aceste parcele, urmeaza hotarârea de Guvern de expropriere a tuturor celor ce au terenuri pe soseaua de centura. Deci este stadiul in care este soseaua de centura. Nu mai vorbim de faptul ca banii sunt alocati pe POS Transporturi, bani nerambursabili de la Uniunea Europeana, dar acum POS-ul este oprit datorita unor probleme pe care le-au facut României chiar cei care au câstigat aceste licitatii si vedeti ce se intâmpla.” – Romeo Stavarache, 1 decembrie 2012, emisiune tv in care a fost prezent si candidatul PNL/USL Nicu Marcu.



Nicu Marcu: Lucrarea care a fost atât de contestata, respectiv centura Bacaului, este intr-un… aaa… Este intr-un ritm destul de avansat…
Romeo Stavarache: … documentatia
Nicu Marcu: aaa… documentatia… Si… aaa… cred ca intr-o viitoare emisiune putem sa va spunem mai multe despre… aaa… nivelul la care s-a ajuns.
Moderator: Puteti sa ne spuneti si acum, nu-i nicio problema. Daca sunt vesti bune… Ce-ar insemna, in câteva cuvinte, vesti bune?
Nicu Marcu: Discutia este facuta cu ministerul de resort… aaa… documentatia… aaa… este aproape finali­zata si deja sunt solutii pentru finantarea… aaa… centurii. Deci… aaa, cred ca intr-un timp relativ scurt o sa dam… aaa… date concrete in ce priveste finantarea acestei… aaa… acestui obiectiv.
Transcriere emisiune tv, ianuarie 2013, invitati: Nicu Marcu (deputat PNL/USL) si Romeo Stavarache (primar PNL/USL). Fragmente din cele doua emisiuni au aparut si pe un blog personal din Bacau.

„Judetul Bacau nu va primi bani de investitii in acest an, parlamentarii bacauani nu au obtinut niciun leu. Alocarile sunt mai mici decât pentru Iasi sau Suceava de la bugetul acesta socialist, care este copy-paste dupa cel al Guvernului Boc. Soseaua de centura a Bacaului nu exista in bugetul USL.”
Valerian Vreme, deputat PDL

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri