29 martie 2024
ActualitateSlanic Moldova: Acuzatii privind vânzarea vilei E.ON

Slanic Moldova: Acuzatii privind vânzarea vilei E.ON

Slanicenii sunt nemultumiti ca un furnizor national de servicii publice, in speta compania E.ON, nu trateaza in mod responsabil propriul buget si se joaca cu banii “in loc sa-i investeasca in modernizarea retelelor”.

Concret, locuitorii ne-au sesizat ca E.ON a vândut o vila si un teren din Slanic Moldova la un pret mult mai mic decât cel oferit initial. Astfel, la prima licitatie (august 2015), firma Munteanu SRL a oferit aproape 11 miliarde de lei vechi si a câstigat. Pe locul II s-a clasat Intertrade Group, cu o oferta de 10 miliarde de lei vechi. Firma câstigatoare ar fi trebuit sa achite in 30 de zile valoarea imobilului, dar nu a facut acest lucru, motiv pentru care E.ON a contactat societatea de pe locul II.

Aceasta nu mai avea, insa, toti banii si a oferit doar 5 miliarde de lei vechi. In octombrie 2015, E.ON a organizat o noua licitatie, la care au participat firmele Eurovacanta SRL si, din nou, Munteanu SRL. Aceasta din urma a câstigat licitatia cu doar 4,6 miliarde de lei vechi, mai putin de jumatate din cât oferise la prima licitatie. Din cauza asta, reclamantii au suspiciuni cu privire la corectitudinea modului in care s-a derulat procedura de vânzare. Ei mai sustin ca cele doua firme care au participat la a doua licitatie au acelasi actionar.



Licitatii deschise “tuturor ofertantilor”

Reprezentantii E.ON arata ca procedurile au fost publice si ca oricine se putea inscrie la licitatie. “Compania noastra a organizat doua licitatii publice pentru vânzarea unei cladiri din localitatea Slanic Moldova, din judetul Bacau. Ambele proceduri au fost anuntate in mass media, participarea fiind deschisa tuturor ofertantilor”, declara Corneliu Zait, specialist senior Comunicare Externa. Prima licitatie a fost anulata din cauza ca “nici unul dintre participanti nu a semnat contractul de vânzare, conform termenelor convenite prin Procesul Verbal de licitatie”, explica Zait. Pretul final de achizitie, mare sau mic, nu a fost influentat de companie, se sugereaza in raspunsul E.ON. “Ulterior a fost organizata o noua licitatie publica cu un pret de pornire mai mare decât la prima procedura de vânzare. Cea de-a doua licitatie a fost adjudecata, iar contractul de vânzare a fost incheiat conform dispozitiilor legale”, declara Corneliu Zait.

Ioan Munteanu, administratorul firmei care a câstigat licitatia, spune ca totul a fost legal. “Ne-am prezentat la prima licitatie si am vazut ca firma competitoare are doar intentia sa ridice pretul, astfel ca am abandonat. Am evaluat mai bine situatia si ne-am dat seama ca decât sa dam banii ceruti, mai bine cumparam un teren in apropiere si construim o cladire noua. Insa licitatia a fost publicata din nou in ziar si am decis sa participam iar. Competitorul nostru nu s-a mai prezentat, astfel ca am facut achizitia la pretul cerut. Se vorbeste despre licitatie trucata, insa nici nu poate fi vorba despre asa ceva”, spune Ioan Munteanu.

“Va fi afectat si bugetul local!”

“Eu cred ca actionarii E.ON, in momentul in care vor vedea ca imobilul si terenul au fost adjudecate initial cu 11 miliarde de lei vechi, apoi achizitionate cu 4,6 miliarde, isi vor pune intrebari”, arata Andrei Serban, primarul orasului Slanic Moldova. El se teme ca investitorii vor fi dezamagiti si vor ocoli orasul Slanic Moldova.

“Aceasta chestiune planeaza si asupra statiunii. Ca primar, eu incerc sa atrag investitori. Pe de alta parte, va avea de suferit si bugetul de stat. Dupa mintea mea, diferenta de 7 miliarde de lei vechi ar fi insemnat bani mai multi la bugetul de stat, respectiv un impozit mai mare pe suma obtinuta din vânzare. Daca vânzarea se facea la suma initiala, bugetul de stat ar fi avut de câstigat. Si compania ar fi avut de câstigat. Cu cele 7 miliarde de lei, EON ar fi putut sa modernizeze retelele din Sl. Moldova, ca sa nu mai avem probleme in alimentarea cu energie electrica! Când bate vântul sau creste consumul, locuitorii ramân fara curent din cauza ca transformatoarele nu fac fata”
– Andrei Serban, primarul orasului Slanic Moldova.

Edilul afirma ca si bugetul orasului va avea de suferit: “In calitate de primar si de locuitor, consider ca va fi afectat si bugetul local pentru ca impozitul pe cladire si teren va fi calculat la valoarea de 4,6 miliarde de lei vechi, nu la 11 miliarde, suma cu care au fost adjudecate la prima licitatie.” Andrei Serban spera ca “institutiile statului se vor autosesiza”, vor verifica procedurile de licitare si vor lua masuri. Dar poate nu e totul pierdut, adauga edilul: “Ma intreb, nu cumva au gresit, asa cum au gresit atunci când au trimis acelei batrâne o factura de 3.500 de lei?”

Vila E.ON din Slanic Moldova a fost locuinta, dispecerat, apoi pensiune

O vila care la prima vedere nu pare a fi un punct de reper al statiunii Slanic Moldova a devenit marul discordiei intre localnici si autoritati, pe de o parte si Compania E.ON, pe de alta parte. Primarul Andrei Serban acuza faptul ca imobilul a fost vândut de companie la un pret subevaluat, ceea ce afecteaza bugetul de stat, dar si incasarile anuale la bugetul local. Pe de alta parte, reprezentantii companiei E.ON sustin ca imobilul a fost vândut in urma unei licitatii legale, care a respectat reglementarile in vigoare si normativele interne ale E.ON. In urma licitatiei, cladirea a fost adjudecata de Ioan Munteanu, patronul unor facilitati de cazare din statiune.

„Prin achizitionarea cladirii, am dorit sa extindem si sa diversificam gama serviciilor pe care le oferim. Intentionam sa facem un centru de recuperare pentru copii. Licitatia s-a derulat legal”, a explicat Ioan Munteanu. In schimb, primarul Andrei Serban spune ca legalitatea procedurii de vânzare sta sub semnul intrebarii, având in vedere ca la prima licitatie s-a câstigat cu 11 miliarde de lei vechi, iar la repetarea licitatiei vila a fost adjudecata, de aceeasi firma, la mai putin de jumatate din valoarea initiala:

„Astfel, consider ca va fi afectat si bugetul local pentru ca impozitul pe cladire si teren va fi calculat la valoarea de 4,6 miliarde de lei vechi, cât a fost pretul de achizitie la a doua licitatie, si nu la 11 miliarde, suma cu care au fost adjudecate la prima licitatie.” Andrei Serban spera ca „institutiile statului se vor autosesiza”, vor verifica procedurile de licitare si vor lua masuri.

Istoric

Vila situata pe strada Ion Creanga, nr. 1, din statiunea Slanic Moldova, care a apartinut companiei E.ON pâna in urma cu jumatate de an, a fost construita cu zece ani inainte de Revolutie. „A fost proprietatea unei familii, dar din cauza ca era situata sus, «la cucurigu», si avea un confort mai slabut a fost vânduta”, explica Romulus Dan Busnea, expert in turism si publicist. Cu alte cuvinte, la vremea aceea, vila nu prezenta interes din punct de vedere economic si turistic. „Au cumparat-o cei de la E.ON si au transformat-o in dispecerat.

Aveau acolo magazia de scule, birourile, acolo era si echipa de intretinere, de acolo se facea repartizarea pe sectoare, dimineata”, explica Dan Busnea. In noiembrie 2015, vila a fost vânduta prin licitatie firmei Munteanu SRL. „Din câte stiu, el vrea sa faca un complex in zona, o pensiune cu spatii de cazare si un centru de recuperare pentru copii, cum era cel pentru bolnavii de astm”, mai spune Dan Busnea.

Silvia Patrascanu
Ovidiu Pauliuc

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri