16 aprilie 2024
ActualitateSituația traficului rutier în județul Bacău

Situația traficului rutier în județul Bacău

Având în vedere situația meteorologică din județ, polițiștii băcăuani se află în teren, acționând pe principalele artere din municipii, orașe și localități, în vederea asigurării unui trafic rutier în siguranță, precum și pentru fluidizarea acestuia.

De asemenea, polițiștii colaborează cu administratorii drumurilor publice, în vederea asigurării stării de viabilitate a drumurilor publice.

Pe toate drumurile din județul Bacău se circulă în condiții de iarnă.



Pentru creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, transmitem următoarele recomandări:

• Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!
• Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă. Curătați în permanență farurile, lămpile de semnalizare, geamurile autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare!

• În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile (sub formă de lapoviţă sau ninsoare), precum şi vântul puternic, pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule!

• Păstrați, în mers, o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.

Totodată este necesară respectarea indicaţiilor polițiștilor, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.
Înainte de a pleca la drum, vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri