16 mai 2024
ActualitateSinistrații de pe „Orizontului”, la Tabăra de sinistrați

Sinistrații de pe „Orizontului”, la Tabăra de sinistrați

Un grup de locatari din strada Orizontului, nr 34, blocul ANL unde, recent s-a înregistrat un incendiu de proporții, ne-au sesizat, la numărul de whatsapp al redacției, că autoritățile locale nu le sprijină pentru a-și găsi un adăpost. Oamenii se plâng că, deși afară este frig, familii întregi, cu copii minori sau bolnavi, sunt nevoite să îndure, fără ca reprezentanții primăriei să se intereseze de soarta lor.

„Sunt familii care dorm pe stradă, dar nu a venit primarul să vadă cum este situația aici. Au venit doar niște polițiști și o doamnă secretară, de la primărie, dar în rest nimic. Am trecut prin traume, în urma incendiuluui. A luat foc tot blocul, de la niște oameni care au făcut improvizații la curent, în apartamentul lor. Acum, stăm toți locatarii fără curent, fără gaze, fără nimic, pentru că au întrerupt alimentarea, la incendiu”, spune Elena Covaci, unul dintre sinistrații de pe strada Orizontului, nr. 34.

Autoritățile locale, însă, au altă variantă. Astfel, potrivit primăriei, cele mai multe locuințe din blocul ANL sunt ocupate abuziv de către mai multe familii, doar cinci fiind cu acte, cât de cât, în regulă.



„Cei de acolo nu îndeplineau punctajul pentru a primi un adăpost de la primărie, pentru că nu au, de exemplu, adeverințe de la un angajator. Cei mai mulți stau acolo ilegal. Au fost evacuați, în mai multe rânduri, cu executorii judecătorești, cu poliția, s-a sigilat blocul, dar ei au intrat noaptea, au spart și s-au instalat din nou. Plus că au și început să se branșeze ilegal la rețeaua de energie electrică”, explică Ionuț Avram, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.

Mai mult, locatarii de acolo au acumulat datorii imense la Asociație. Cert este că blocul, în urma incendiului de săptămâna trecută, nu mai poate fi destinat locuirii. De altfel, spun autoritățile, clădirea a fost distrusă de locatarii ilegali, deși imobilul, inițial, fusese amenajat ca la carte. În cazul familiilor care stăteau legal, dar le-au fost distruse locuințele în urma incendiului, primăria le va aloca locuințe în alte ANL-uri. În schimb, celor care stau ilegal în bloc li s-a propus să-i cazeze la tabăra de sinistrați de la marginea Bacăului. „Pentru că este iarnă și suntem în stare de alertă. Tabăra este mai mult decât decentă, cu containere dotate cu apă, curent electric, baie, căldură etc. Pot sta acolo, până pe 31 martie, gratis. Asta este varianta din acest moment. Dar, din câte s-a văzut, aceștia au strâmbat din nas, refuzând propunerea noastră”, a completat Ionuț Avram.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri