27 iulie 2024
ActualitateSimpozion dedicat Zilei Protecției Civile

Simpozion dedicat Zilei Protecției Civile

Astăzi, 28 februarie a.c., lnspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a organizat un simpozion dedicat împlinirii a 91 de ani de la înființarea Protecției Civile în România.

Acest moment aniversar a oferit prilejul de a face o retrospectivă a necesității apariției Protecției Civile în România, dar și de a aduce în prim plan evoluția mecanismul de gestionare a situaţiilor de urgenţă, precum și noile responsabilități ale Protecției Civile.



În acest sens, inspectorul șef al ISUJ Bacău, colonel Ovidiu Cărășel a reliefat tranziția spre modernizarea instituțională, provocările, dar și oportunitățile din sfera gestionării situațiilor de urgență.

Modernizarea și evoluția au reprezentat laitmotivul acestui simpozion, drept urmare, în cadrul activității, clubul de Robotică STIM DC din cadrul Colegiului Național “Dimitrie Cantemir” Onești, au prezentat modul în care noile tehnologii vor influența managementul situațiilor de urgență.

Care sunt avantajele utilizării roboților în stingerea incendiilor, cum ne pot ajuta dronele și imagistica termică sau tehnologia A.I. în îmbunătățirea intervenției operative sunt doar câteva dinte temele prezentate în cadrul evenimentului.

La finalul evenimentului, domnul inspectorul șef, colonel Ovidiu Cărășel a transmis mulțumiri tuturor celor implicați în efortul nobil de protejare a comunităților, pentru altruismul, dedicarea și pregătirea cu care răspund oricărei provocări.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri