Copiii sunt grozavi. O educatoare le-a spus copiilor din grupa ei de la grădiniţă istoria Crăciunului, cu păstorii şi cu cei trei magi. La sfârşit i-a întrebat: „Acum spuneţi-mi: cine a fost primul care a ştiut despre naşterea lui Isus?” O fetiţă a ridicat mâna şi a răspuns: „Maria”. Desigur, Maria. Cum ar putea cineva să nu ştie? Dar adulţii scapă răspunsul din vedere pentru că se aşteaptă să fie unul mai complicat. Răspunsul fetiţei este atât de simplu şi evident, încât nouă ne scapă! Avem tendinţa de a-l asocia pe Dumnezeu cu lucruri fenomenale şi spectaculoase, însoţit mereu de cete de îngeri sau de o stea strălucitoare, neobservând prezenţa lui Dumnezeu în lucrurile normale. Răspunsul acestei fetiţe ne invită să ne aruncăm încă o dată privirea asupra lucrurilor normale din viaţa noastră pe care le luăm de-a gata, fără să vedem mâna lui Dumnezeu în ele.
Evanghelia începe cu o afirmaţie simplă: „Naşterea lui Isus Cristos a fost astfel” (Mt 1,18). Dar pentru evreul din vremea lui Isus o astfel de introducere şoca. De ce? Pentru că nu se aşteptau ca Mesia să se nască dintr-o femeie, asemenea oricărui prunc normal. Se aşteptau ca Mesia să cadă brusc din ceruri, adult, în plină putere şi regalitate. Şi unde să fi „aterizat” dacă nu în Templu? Tocmai de aceea pentru evrei a fost greu să înţeleagă că Fiul lui Dumnezeu este acela despre care ştiau unde s-a născut, unde a copilărit, ce a făcut. Pentru ei modul simplu de venire a lui Dumnezeu, de manifestare şi de prezenţă a Lui, era prea simplu ca să fie adevărat.
Poate că ar trebui să ne oprim un moment şi să ne întrebăm cum ne aşteptăm să vină Dumnezeu între noi? Cum lucrează Dumnezeu între noi? Trebuie aceasta pentru că uneori problema nu este că Dumnezeu nu ar fi cu noi, ci că noi nu recunoaştem modurile de prezenţă şi de acţiune ale lui Dumnezeu între noi.
Un proverb nigerian spune: „Ascultă şi vei auzi paşii furnicilor.” Astăzi suntem provocaţi să ascultăm şi să auzim paşii lui Dumnezeu care vine în vieţile noastre simple, în oameni simpli şi în momente simple. Nu trebuie să ne urcăm pe munţi sau să coborâm în străfundul oceanului, căci în El trăim, ne mişcăm şi suntem.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
