25 aprilie 2024
Zona zeroNew PressȘi asta va trece

Și asta va trece

În timpul acesta, cu pandemia de Coronavirus (COVID-19), e mai greu. decât părea. să crezi că totul o să treacă. Pentru a vă încuraja, urmează o scurtă poveste, care să vă amintească următorul mesaj foarte important: ȘI ASTA VA TRECE! Deci, luați-vă ochelarii, pentru că începe povestea:

”Solomon, fiul regelui David, copil fiind, se juca prin curtea palatului. În timp ce se juca, a observat că din palat a ieșit bijutierul regal, mergând foarte trist și apăsat, de aceea l-a întrebat:

-De ce sunteți trist?



-Cum să nu fiu trist? M-a chemat Regele David, tatăl dumitale, și mi-a spus să-i fac un inel din ce material vreau eu, dar acest inel să aibă două însușiri: dacă mă voi uita la el când sunt trist, inelul acesta să mă bucure, iar când mă voi uita la el fiind bucuros, să mă întristeze. Mi-a zis că mă plătește cât vreau eu, dar dacă nu reușesc să-i fac acest inel în 24 de ore, unde-mi sunt picioarele, acolo-mi va fi și capul. Dar cum poți să faci un așa inel, care să-ți schimbe pe loc bucuria, în tristețe, și tristețea, în bucurie? Te uiți la el și GATA, te-ai transformat? Asta e imposibil, și înseamnă că mi-am pierdut viața, spuse bijutierul și mai abătut.

Solomon, care era înțelept încă din copilărie, i-a răspuns:

– Oh, e așa de simplu! Faceți-i tatălui meu un inel pe care să scrieți trei cuvinte ebraice: gam zeh yaavori, care înseamnă ”ȘI ASTA VA TRECE”. De câte ori tatăl meu se va uita la el, când este trist, va vedea scris pe inel că o să treacă, și când va fi tare vesel, iar el se va uita la inel, va ști că toate veseliile pământești sunt trecătoare. Când inelul va fi gata veți fi plătit regește de tatăl meu, el va fi mulțumit și dumneavoastră veți rămâne în viață!”

Deci, dacă și în trecut s-a putut trece peste războaie și peste alți viruși puternici, și noi suntem în stare să continuăm, să trăim, să sperăm, să visăm. Și nu trebuie să ne moleșim. Este o perioadă mai grea, și trebuie să ne protejăm și să fim uniți, dar de la distanță, de această dată. Să privim drept înainte, spunând tuturor că ”ȘI ASTA VA TRECE!” Și trebuie să credem, să avem speranță și să ne unim cu toții prin ochii minții și astfel, fiind cu toții împreună, cu siguranță că virusul va putea fi eliminat, iar, după ce s-a găsit antidotul, vom ști cu toții că oricât ar fi de rău ”ȘI ASTA VA TRECE!”.

MARIA – ALEXANDRA VAMAN, 12 ani, elevă în clasa a V- a, la Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran”, Membră a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor din Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri