25 aprilie 2024
EvenimentSfințirea troiței Satului Meșteșugăresc al Copiilor

Sfințirea troiței Satului Meșteșugăresc al Copiilor

Duminică, de Florii, la Centrul Familial Maria Bronx va avea loc sfințirea troiței Satului Meșteșugăresc al Copiilor, complex socio-educațional a cărui construcție a fost demarată de Asociația Bronx People în anul 2022.

Începând cu ora 12.30, sunt așteptați la Centrul Familial Maria Bronx toți cei care doresc să se alăture poveștii începute de asociație la Centrul Familial Maria Bronx, orfelinat în care cresc 19 copii, toți sportivi de performanță, și care acum va fi dusă mai departe prin Satul Meșteșugăresc al Copiilor.

Satul va găzdui copii orfani și tinere mămici cu copii, care nu mai au niciun sprijin și care vor găsi alături de asociație o familie. De asemenea, aici vor fi amenajate și ateliere meșteșugărești pentru copii și tineri, de pictură, sculptură, tâmplărie, croitorie și muzică, dar și un cabinet medical deschis întregii comunități. Nu în ultimul rând, Asociația Bronx People a început și paraclisul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în fața căruia o troiță sculptată de artistul Rodion Stoian și donată către Satul Meșteșugăresc al Copiilor îi va întâmpina pe trecători.



Duminică, pe lângă slujba de sfințire, participanții se vor bucura și de bunătățile pregătite cu multă dragoste de copiii de la Centrul Familial Maria Bronx. Doritorii vor putea încerca și pastele din ouă de prepeliță de la Darurile Prepeliței, tagliatelle sau tăieței, pe care Asociația Bronx People le distribuie, la donații de minimum 25 de lei plecând acasă cu o cutie în dar.

Pentru finalizarea proiectului, Asociația Bronx People încă are nevoie de suport material și financiar. Are nevoie de voi, care puteți sprijini construcția Satului Meșteșugăresc al Copiilor fie donând materiale de construcție, fie direct într-unul dintre conturile asociației:
-deschis la Patria Bank: RO87CARP004001243861RO02 (RON) sau RO44CARP004001243861EU02 (EURO);
-deschis la BCR: RO40RNCB0531166083430001 (RON);
-Revolut: RO19 BREL 0005 5041 3855 0100 (transferuri naționale) / LT72 3250 0410 2795 2682, BIC REVOLT21 (transferuri internaționale), Iftimescu Gabriela, 0759021146.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri