29 martie 2024
ActualitateSfaturi de la Politia Romana pentru cumparaturile de Paste

Sfaturi de la Politia Romana pentru cumparaturile de Paste

Se apropie sărbătoarea Floriilor şi a Paştelui şi vă pregătiţi de cumpărături. Poliţia Română vă recomandă să respectaţi câteva reguli pentru protecţia dumneavoastră şi a bunurilor dumneavoastră. Cu un plus de vigilenţă, vă puteţi bucura de clipe minunate, feriţi de evenimente neplăcute‖, arată Poliţia Română într-un comunicat de presă emis marţi.

La cumpărături, evitați să aveți asupra dumneavoastră sume mari de bani în numerar. Când achitați cumpărăturile, nu scoateți toată suma de bani, ci numai necesarul plății contravalorii acestora.

Atunci când efectuați plata cu cardul, tastați codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur.



Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ.

La întoarcerea spre casă, evitați deplasarea prin zone puțin circulate sau întunecate!

CUMPĂRĂTURI ONLINE

Oamenii preferă cumpărăturile online din ce în ce mai mult, datorită ofertei diversificate, precum şi a faptului că nu trebuie să facă un drum până la magazin.

Poliția Română vă recomandă să verificați dacă site-ul este de încredere (dacă oferă date de identificare complete – contact, adresă, cod de înregistrare fiscală etc., opinii ale altor cumpărători, condiţii de livrare şi de garanţie).

Atacurile informatice de tip phishing urmăresc colectarea de informaţii personale, precum numerele de cont şi de card ori codurile folosite. Înainte de a introduce numărul cărţii de credit pe un site de comerţ online, trebuie verificat dacă site-ul solicitat este unul securizat (de tipul https:// ).

Este indicat să nu completeze niciun formular online în care se cer datele personale, să nu se deschidă emailuri de tip SPAM şi să se instaleze un program anti-phishing.

Verificați de fiecare data lista tranzacţiilor efectuate cu cartea de credit pentru a preîntâmpina eventualele încasări suplimentare.

Vă recomandăm să folosiţi un serviciu de curier cu plata ramburs, care permite deschiderea coletului la primire, asigurându-vă astfel că aţi plătit pentru ce aţi comandat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri