25 aprilie 2024
Advertorial politicSenatorul PSD Bacău, Miron Smarandache, pledează pentru independenţa energetică a României

Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache, pledează pentru independenţa energetică a României

Senatorul PSD Bacău, Miron-Alexandru Smarandache, se pronunţă pentru revitalizarea producţiei de energie nucleară a României, înaintând în acest sens o interpelare parlamentară ministrului Energiei, Anton Anton.

„Informaţiile date publicităţii zilele trecute de către Oficiul European de Statistică – Eurostat arată că România este unul dintre cei mai mici producător de energie nucleară din Uniunea Europeană. Potrivit raportului, în 2016, reactoarele nucleare erau în funcţiune în jumătate din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Spania, Franţa, Ungaria, Olanda, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie, celelalte 14 ţări membre neavând facilităţi nucleare”, a precizat parlamentarul social democrat, în demersul adresat conducerii Ministerului Energiei.

În cuprinsul documentului parlamentar, Miron Smarandache i-a solicitat ministrului Anton să precizeze răspunsuri la o serie de întrebări: „1. Care a fost producţia de energie nucleară a României în anul 2017?; 2. Care sunt estimările privind creşterea ponderii electricităţii furnizate prin facilităţile nucleare de care dispune România?; 3. Ce strategie aveţi pentru a redimensiona capacitatea de energie nucleară produsă de ţara noastră, şi, implicit, pentru a avansa în clasamentul Uniunii Europene la acest capitol?”

„Principala utilizare a energiei nucleare este producerea electricităţii, iar datele Eurostat indică faptul că în 2016 reactoarele nucleare europene au asigurat aproximativ un sfert (25,8%) din electricitatea produsă în UE, România fiind în coada clasamentului, cu doar 11.286 GWh, din totalul european de 839.684 GWh. Pe fondul exploatărilor de gaze preconizate în următoarea perioadă în Marea Neagră şi a revitalizării energiei nucleare, România ar avea mari şanse să devină independentă energetic într-un timp relativ scurt, ceea ce ne-ar plasa într-o poziţie extrem de satisfăcătoare în arealul european, în cea mai mare parte dependent de importuri”, a concluzionat senatorul băcăuan.

Biroul de Presă al Senatorului PSD Bacău Miron-Alexandru Smarandache, 8 mai 2018

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri