25 aprilie 2024
EconomieSedinta extraordinara pentru "Promovarea judetului"

Sedinta extraordinara pentru “Promovarea judetului”

Consilierii judeteni au inceput anul 2010 cu o sedinta extraordinara, care a avut pe ordinea de zi doua hotarari, prima vizand introducerea in bugetul pe 2009 a banilor alocati de Ministerul Dezvoltarii pentru Observator, iar a doua, aprobarea unui proiect de promovare a judetului Bacau, finantat de UE. Desi alesii se asteptau ca sedinta sa fie foarte scurta, discutiile s-au lungit cu consideratii despre buget si despre comasarea scolilor, Vasile Cautis, PSD, si Mihai Ichim, PNL, pledand pentru importanta educatiei. Proiectul “ProBacTur” privind promovarea judetului ca destinatie turistica are o valoare de 1.000.000 lei si urmeaza sa fie finantat prin POR 2007 – 2013, care urmareste, in special, imbunatatirea mediului de afaceri si a infrastructurii de baza, pentru ca diferentele dintre zonele prospere si cele sarace sa se micsoreze. Stere Constantinescu, director CJ, a explicat ca “selectia proiectelor se va face dupa regula aprimul venit, primul servita”, de aici si graba de a aproba hotararea. “ProBacTur” vizeaza trei domenii: agrement, sanatate, cultura. Grantul european va acoperi 98 la suta din cheltuielile eligibile (687.153 lei), iar CJ, cel putin 2 la suta, adica 14.023 lei, plus cheltuielile neeligbile. Tot in sedinta de vineri, Dragos Benea i-a anuntat pe consilieri ca din 14 ianuarie incepe dezbaterea publica cu privire bugetul judetului, mai exact, la impartirea sumelor defalcate din TVA, in 2010, consiliilor locale.
[ad#stire] Presedintele CJ a afirmat ca prioritara va fi, si in acest an, cofinantarea investitiilor locale. Cei 93 de primari din judet vor participa la discutii, pe baza unui grafic, in prezenta consilierilor judeteni, care pot sa-i sustina daca fac parte din acelasi partid sau daca au incredere in proiectele lor. Nici n-a inceput impartirea banilor, ca alesii au exprimat solicitari. Vasile Cautis, PSD, a cerut sprijin pentru un invatator a carui casa a ars in intregime de Craciun si pentru 78 de enoriasi din Antohesti, care vor sa repare biserica din sat. “Noi nu am acordat astfel de ajutoare pina acum. Poate deveni un precedent periculos. Vom pregati un proiect de HCJ si vom vedea ce parere au consilierii”, a spus Dragos Benea, referindu-se la invatator. Cat priveste bisericile, sunt sute in judet, iar bugetul CJ e limitat. “Ne asteapta o misiune destul de grea”, i-a avertizat Dragos Benea, in final, pe consilieri.

Silvia Patrascanu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri