19 aprilie 2024
ActualitateSecția Infecțioase Adulți își schimbă fața

Spitalul Județean de Urgență Bacău se prezintă

Secția Infecțioase Adulți își schimbă fața

Este vorba despre reabilitarea și modernizarea clădirii în care a funcționat „spitalul vechi”, în care se află și Secția Infecțioase Adulți, o clădire ridicată la începutul secolului trecut.

Obiectivul va fi finanțat de Guvern prin Compania Națională de Investiții (CNI), în baza proiectului „Reparații capitale, amenajare, extindere și reabilitare termică clădire Spital Vechi”, întocmit de Consiliul Județean Bacău și promovat în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public.

Vechiul spital, dat în funcțiune în 1906, e construit din cărămidă și are fundație din blocuri de piatră, însă prezintă un grad de uzură avansat și o eficiență energetică scăzută.



CNI va efectua lucrări de reparații capitale, reamenajare interioară, reabilitare termică, demolare parțială, extindere a etajului. Valoarea totală a investiției este de 6.445.580 euro, suma alocată de CNI fiind de 6.387.570 euro, iar contribuția CJ Bacău, de 58.000 de euro.

Pentru acest lucru, consilierii județeni au aprobat și predarea clădirii către Ministerul Dezvoltării, pe perioada realizării investiției. Cât de necesară este această lucrare pentru Secția Infecțioase Adulți ne explică dr. Valerica Ciobanu (foto), medic șef.

– Doamna doctor, vorbim de una dintre cele mai vechi secții din spitalul băcăuan. O secție de o importanță majoră, chiar dacă unii nu cred acest lucru. Pentru cei care nu știu, care sunt bolile care se tratează aici și care este concret activitatea medicală pe această secție?

– Suntem o secție cu 55 de paturi, din care 10 sunt pentru pacienții HIV pozitiv și 10 pentru Terapie intensivă, cu oxigenoterapie, pentru boli care au nevoie de o anumită izolare, fiind foarte contagioase. Restul paturilor sunt de spitalizări continue. Suntem 5 medici, 20 de asistenți medicali, 11 infirmiere și 3 îngrijitoare. Deci suntem o secție mare. Pe partea cu HIV este încă un asistent medical, doi asistenți sociali și un psiholog. Activitatea secției este vastă. Aici avem boli infecțioase, avem pacienții cu HIV, aici facem și tratamentele antirabice. Bineînțeles că toate acestea se realizează cu circuite funcționale care respectă toate normele sanitare. Ce este important e că totul se face la nivelul acestei secții: aici se fac internările, aici se ține statistica, aici sunt și consultațiile, tratamentele, aici e profilația antirabică pe tot județul, aici facem consilierea și prescrierea de medicamente pentru pacienții cu HIV, tot noi facem și înregistrările în sistemul electronic, tot de aici se fac și externările, de aceea putem semna fișe de externare și în weekend, nu depindem de nimeni, totul facem noi. Deci tot ce ține de activitatea medicală infecțioasă se face la nivelul secției.

– Iar ca număr de pacienți… cum stați?

– Păi, vorbim de Programul Național HIV, pe de o parte, unde, numai în acest an, au fost testate și consiliate gratuit 160 de persoane, între care am depistat 10 cazuri noi pozitive. Anul trecut, au fost testați 184 și, pe tot anul, pozitivi au fost 9. În tratament cu medicație specială antiretrovirală, la acest moment, pe HIV avem 323 de pacienți. Sunt în continuare foarte mulți pacienți cu această boală, iar principala cauză este cea sexuală. Am un caz nou la o persoană de 70 de ani! Suntem al patrulea județ la nivel național, după Constanța, Tulcea și Iași, ca număr de pacienți HIV pozitiv, din păcate.
Apoi, vorbim de Pavilionul principal, cu 10 saloane de boli infecțioase, cu serviciu de gardă permanent, 24 de ore din 24, unde tratăm o patologie diversă și cam 200 de pacienți pe lună: de la enterocolite, meningite, ciroze pe hepatite B și C, leptospiroze, până la boli ce necesită izolare, cum sunt rujeolele. Deci diversă: patologie respiratorie, digestivă, pacienți cu boli cronice, intoxicațiile alimentare, în afară de cele cu ciuperci, care se duc pe urgență la Boli Interne. Am început să internăm ca în Secția de Medicină Internă – orice sindrom febril ajunge la noi, pentru a i se stabili cauza, iar ulterior, dacă este cazul, pacientul diagnosticat este transferat pe altă secție, pe Medicală, la Nefrologie sau chiar la Terapie Intensivă, în funcție de patologie.
O activitate foarte intensă este și pe serviciul antirabic, care funcționează de dimineața până seara, iar în regim de urgență chiar și noaptea. Avem vaccinuri antirabice și toată medicația necesară. Sunt mulți pacienți mușcați de câini, pisici, cai, porci. Predomină cei mușcați de câini. De exemplu, pe semestrul I din acest an au fost consultați 305 bolnavi mușcați, deci foarte mulți. Dintre aceștia, s-a administrat vaccin (în cinci ture, conform protocolului, pentru care se întocmesc cinci foi de observație pe pacient) pentru 293 de pacienți, restul prezentându-ne adeverințe că animalul e sănătos sau cunoscut. Mușcăturile de cal, porci sau șobolani sunt doar 1-2 cazuri pe trimestru, fiind accidente în gospodăria proprie, restul sunt mușcături de câini și pisici.

„Suntem o secție infecto-contagioasă, deci cu patologie diversă și activitate intensă. Nu suntem o specialitate îngustă, cum poate suntem priviți. Plus, trei medici din această secție fac parte și din Comisia Antibioticului, adică monitorizăm administrarea antibioticului de către toate secțiile, deci încă o activitate pe care o desfășurăm în plus, față de ce facem pe secție. Avem activitate și pe tot ce înseamnă monitorizarea infecțiilor nosocomiale pe spital, alături de medicul epidemiolog, așa că nu stăm deloc și nu ne plictisim. Deci ne dorim și sperăm să avem o secție pe măsura întregii noastre activități. Practic, așa cum merităm să o avem.”
dr. Valerica Ciobanu, medic șef secție

Medici care lucrează pe această secție:
dr. Valerica Ciobanu, medic primar (șef secție)
dr. Elvira Antoniu, medic primar
dr. Luminița Cochior, medic primar
dr. Tatiana Codreanu, medic primar
dr. Adina Lupu, medic primar

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri