8 mai 2024
ActualitateSe voteaza noul Cod / Adulterul si calomnia nu mai sunt cazuri...

Se voteaza noul Cod / Adulterul si calomnia nu mai sunt cazuri penale

Justitia romaneasca se modernizeaza. Guvernul a adoptat proiectul noului Cod Penal, din care au fost eliminate infractiuni ce au generat multe discutii, in ultima perioada. Daca parlamentarii isi vor da girul, noul Cod Penal va deveni litera de lege.

Cele mai importante modificari sunt legate de libertatea de exprimare, fiind eliminate insulta si calomnia. Ziaristii si institutiile de presa, carora li s-au aplicat cu precadere aceste infractiuni, nu mai raspund in fata legii, atunci cand aduc atingere imaginii sau demnitatii altor persoane. Va exista raspundere, dar numai civila, nu si penala. In cazul in care cineva vrea sa ceara daune in Justitie unei persoane care l-a calomniat, va trebui sa plateasca o taxa de timbru de 10% din suma pe care o pretinde, la fel ca in toate celelalte situatii din procesele civile.

Adulterul si vagabondajul devin &#8222civile”



Tot in proiectul noului Cod Penal au fost eliminate si infractiunile de adulter si vagabondaj. In schimb, va cuprinde noi infractiuni, orientate pe lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii economico-financiare. Astfel, vor exista sanctiuni pentru persoane juridice (firme, fundatii, ONG-uri etc.) folosite in scop infractional. Pedeapsa principala care va fi aplicata unei persoane juridice este amenda intre 2.500 si 2.000.000 lei noi, la care se poate adauga o pedeapsa complementara, care poate fi chiar dizolvarea respectivei societati.

Nepotismul se pedepseste cu cinci ani de inchisoare

Si functionarii publici aflati in conflict de interese vor risca intre 6 luni si 5 ani de inchisoare, daca emit un act sau iau o decizie care produce foloase materiale pentru ei, rudele lor sau persoane cu care se afla in relatii apropiate. De asemenea, actiunile impotriva ordinii constitutionale se incrimineaza, doar daca sunt savarsite cu violenta. Comunicarea de informatii false dispare, iar nostalgicii comunisti sunt pedepsiti doar daca ajung sa constituie o amenintare la adresa statului de drept. Totodata, detinutii nu vor mai trebui sa poarte tinuta vargata, dupa cum folosirea catuselor va fi permisa doar in cazuri exceptionale. Proiectul noului Cod Penal va fi supus dezbaterilor si in Parlament. Scris de Lili ADOCHITEI

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri