28 martie 2024
OpiniiEditorialSe salveaza cine poate

Se salveaza cine poate

In amintirile sale (din recent publicatul volum “Între acte”), Radu Beligan povesteste cum s-a intâlnit, la un moment dat, cu un important om de teatru francez, bun prieten, vorbind, printre altele, si despre copiii lor. Si subliniaza faptul ca ei erau printre putinii oameni din lumea lor care aveau nu mai putin de patru copii.

Nu era ceva obisnuit nici pe vremea lui Beligan ca un cuplu sa aiba mai mult decât doi copii, de regula, dar astazi nici macar acest minim echilibru, si pentru familie, si pentru demografia unei tari, nu mai exista. De altfel, specialistii in demografie vorbesc despre un declin si o adevarata drama care se prefigureaza in viitorul apropiat, când dezechilibrele intre populatia activa si cea vârstnica vor exploda. Dar de ce nu mai fac românii copii? Desi insusi presedintele tarii (in cunoscutul sau stil provocator, care da cu bâta-n balta) a lansat un viguros apel catre femeile românce in acest sens, facând o deplasata, intrutotul, comparatie cu obiceiurile altei etnii foarte prolifice.

Pai de ce sa aduca femeile pe lume niste noi saraci? Pentru ca asa cum arata un studiu recent (de parca noi nu stiam, nu simteam pe pielea noastra dezastrul), copiii, urmati de tineri, sunt cei mai saraci membri ai populatiei României. Si atunci, in ce fel sa fim “constienti”, cum ne mai indeamna presedintele? Ce anume ar determina, ar motiva un cuplu sa aiba copii? Simplu, siguranta vietii, conditii materiale convenabile, sprijinul statului, perspectivele de viitor.

Cine trebuia sa ia, din timp, masuri pentru copii si familiile cu copii? Oare asta nu e una dintre cele mai importante misiuni ale oamenilor politici? Sa fie constienti ca tânara generatie nu e o povara, ci, dimpotriva, o avutie nationala, pentru ca ea va asigura viitorul tarii? Pâna când se vor trezi politicienii nostri, cert este ca o buna parte dintre români au migrat în Europa si s-au salvat pe ei si familiile lor. La noi, politica se reduce la expresia sauve qui peut, din nefericire.

Luna aceasta, când s-au intors in tara, in perioada concediului, stranierii nostri, ii vad pe strazi si in parcuri alaturi de copiii lor, pe care-i striga: Alessia, Sara, Paloma, Carla, Dario, Eduard, Mario, nume de pe meleagurile unde si-au gasit un loc mai bun de trait. In tari care stiu sa incurajeze si sa sustina financiar natalitatea, politicile demografice. Asta in timp ce la noi aud doar de niste strategii cu patru piloni (pentru perioada 2014-2020) elaborate de CTR, vizând integrarea tinerilor, în fine, ceva destul de nebulos.

Daca nu se implica guvernul si nu sunt alocate fondurile necesare, strategiile ramân doar pe hârtie, la nivel de bune intentii, iar problemele reale, saracia, somajul, drama demografica din România se vor adânci.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri