De data asta, tot pe strada Școlii, locul unde administrația locală pare să fi deschis un adevărat laborator de invenții.
După ce a reușit performanța de a pune aproximativ 20 de centimetri de balast peste un drum asfaltat — probabil ca să nu se mai vadă asfaltul, că prea era bun — primarul a trecut la nivelul următor: consolidarea unui drum cu panouri solare.
Da, panouri solare. Din acelea cumpărate din fonduri europene pentru altceva. Numai că, în Mărgineni, fondurile europene par să vină cu instrucțiuni opționale.
Cum s-a procedat? S-au băgat niște țevi în pământ, s-au pus panourile și apoi s-a aruncat pământ peste ele. Și gata, avem zid de sprijin! Cine mai are nevoie de beton, proiectare, soluții tehnice sau specialiști când există panouri fotovoltaice?
Doar că panoul solar are o mică problemă: nu este zid de sprijin. Iar dacă terenul se îmbibă cu apă, dacă pământul o ia la vale sau dacă vreun om vede drumul lărgit și parchează o mașină acolo, s-ar putea ca următoarea consolidare să fie făcută direct în râpă.
Și atunci cine răspunde? Că vorbim despre un drum public și despre o lucrare făcută de primărie.
Dar poate nu trebuie să ne facem griji. Poate panourile au fost special concepute pentru noua tehnologie „fotovoltaic anti-râpă”, brevetată exclusiv pe strada Școlii din Mărgineni.
Iar dacă tot suntem la capitolul fonduri europene, sunt curios ce vor spune cei care au finanțat panourile când vor vedea ce destinație le-a găsit administrația noastră. Poate data viitoare ne trimit bani pentru un parc și ne trezim cu un pod construit din bănci.
Așteptăm cu interes următoarea invenție de pe strada Școlii. Poate asfaltul va fi folosit ca material de acoperiș, iar panourile solare vor ajunge să susțină un pod.
La Mărgineni, după cum se vede, nici măcar gravitația nu mai are ultimul cuvânt.
Un cetățean din Mărgineni
„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.




















