19 martie 2024
ActualitateSe anunță un calendar bogat în evenimente, la Slănic-Moldova

Se anunță un calendar bogat în evenimente, la Slănic-Moldova

Chiar dacă vara încă nu și-a intrat pe deplin în drepturi, stațiunea Slănic-Moldova devine și mai atractivă o dată cu evenimentele care se organizează aici, chiar și înainte sau după încheierea oficială a sezonului estival.

Iar primul dintre acestea a fost Gala Portului și Muzii Populare Românești, manifestare care a avut loc la finele săptămânii trecute (12 – 13 mai). Iar vremea, care a fost ceva mai bună, mai ales în cea de-a doua zi a evenimentului, a întregit atmosfera de petrecere și voie bună de care s-au bucurat din plin turiștii aflați în stațiune.

Ansamblurile folclorice ,,Mugurașii Agășeni” din comuna băcăuană Agăș și ,,Cireșica” din Slănic-Moldova au stârnit admirația publicului, atât prin muzica și dansurile interpretate, cât și prin portul popular tradițional, purtat cu mare mândrie. Iar la apariția și invitația îndrăgitului interpret de muzică populară din Republica Moldova, Ion Paladi, turiștii nu au mai stat pe gânduri și s-au prins într-o horă care s-a desfășurat în mai multe reprize pe aleile din Parcul Central al stațiunii și prin jurul Chioșcului de Muzică, locul care a găzduit evenimentul.



În cuvântul de bun-venit adresat celor prezenți, primarul stațiunii Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu, a spus: ,,La Slănic-Moldova, anul acesta vor avea loc foarte multe evenimente. Am să enumăr doar trei dintre acestea, dar foarte importante și nu neapărat în ordine cronologică. Astfel, în luna iulie, de Zilele Slănicului, în stațiune se va desfășura a doua ediție a simpozionului `Viitorul românesc în spațiul comunității europene`, la care vor participa președintele Parlamentului Republicii Moldova, împreună cu președinții Camerei Deputaților și Senatului din România, peste patruzeci de parlamentari și cincizeci de primari de dincolo și dincoace de Prut, eveniment prin care ne dorim să ducem mai departe o tradiție culturală și spirituală, dar să și împărtășim din priceperea noastră.

Un alt eveniment va fi Festivalul de Umor `Marin Cimponeriu`, care va avea loc în luna iunie, iar un altul este o etapă europeană a unui proiect pe care îl implementează și pentru care a obținut finanțare, Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România.

Vor fi prezenți aici peste șaizeci de primari din Polonia, Grecia, Italia, Spania și România, care vor disimina modele de bune practici din localitățile urbane și rurale unde își exercită activitatea, un bun prilej de cunoaștere, colaborare și prietenie între cetățenii Europei. Dar nu doresc să întrerup prea mult atmosfera creată în jurul evenimentului de față, așa că vă doresc multă sănătate, ședere plăcută și petrecere frumoasă la Slănic-Moldova, unde vă așteptăm cu mare drag să reveniți!”

Pe toată durata verii și nu numai, la Slănic-Moldova se va desfășura un permanent Festival al fanfarelor, dar și manifestări artistice, gastronomice (Răvășitul Oilor de pe muntele Bolovanu), sportive (Concursul de alergare montană ,,Legendele Nemirei” ) și simpozioane culturale (unul dintre acestea fiind dedicat marelui povestitor, Ion Creangă, care timp de trei ani la rând s-a aflat la tratament în stațiunea de la poalele Nemirei) etc.

Romulus-Dan BUSNEA

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri