26 aprilie 2024

Scuze

Gata. A trecut. A fost groaznic, nu-i asa? Timp de aproape o luna ati facut sacrificii inimaginabile. Ati intrat in biserici, de-a toarta cu prelatii, in pofida obiceiurilor/convingerilor voastre. Ati pupat mâini murdare si fete care n-au fost in viata lor parfumate, ati imbratisat oameni care v-au facut sa dati fuguta in culise, solicitând, dezinfectie. V-ati cerut iertare de la dusmani, v-ati aruncat cenusa peste nobila teasta, recunoscându-va, aproape evlavios, unele pacate. Ati jucat rolul Maicii Tereza, al samariteanului perfect, cu lacrima in cumpana, la intâlnirea cu nevoiasul. V-ati calcat pe inima, ati dat pauza mertanului si-ati circulat cu hârbul patriotic aflat in asteptarea inscrierii pe listele programului „Rabla”. Nobilele voastre talpi au cunoscut suferinta brandului nostru mioritic, gropile celui mai scump asfalt din lume, sensibilele nari v-au fost greu incercate, prin cartiere uitate si de Dumnezeu, de miasmele gunoaielor pe care firmele amantelor / soacrelor / rubedeniilor voastre n-au reusit nici macar in aceste zile de emotionanta apropiere fata de om sa le deranjeze. Ati renuntat, in aceste momente de grea incercare, la Armani si Versace, v-ati acoperit trupul doar cu bulendre care mi s-au parut a fi cumparate, ca si ale noastre, la kil. V-ati umilit privirile cu imaginile satului prabusit in blazare, alcool si nesperanta, renuntând dureros, pentru câteva zile, la exoticele vizite de lucru sponsorizate de tâta cea generoasa a pipernicitului nostru buget de stat. V-am vazut cutremurati/socati/inspaimântati de gândul ca ati putea trai ca noi, cu salarii/pensii liliput, fara amante/amanti de rezerva, fara banii europeni ai licitatiilor, fara masina la scara, fara maseori sau gâdilici personali. Doamne, prin ce chinuri ati fost nevoiti sa treceti!
Gata. A trecut. A fost groaznic, nu-i asa? A durut rau de tot? Of, ne cerem scuze… Nu este drept. Nu trebuia sa patimiti atât de mult. Campaniile electorale ar trebui desfiintate. Prea v-ati umilit nobila fiintare. Ar trebui sa va alegeti doar voi intre voi, prin rotatie, prin tragere la sorti, prin… Gasiti voi ceva. Ati putea, de pilda, alcatui un clasament al valorilor fundamentate pe matrapazlâcuri si analfabetism. Cei de pe podium ar urma sa culeaga cireasa de pe tort. Puteti scrie asta si in Constitutie; oricum este gravida deja de tot felul de trasnai. Acum, in sfârsit, dupa atâta penitenta si umilinta, rasuflati cu mare usurare. Treceti la treaba! Va asteapta licitatiile, pentru a fi trucate. Va asteapta primarii, ca sa le rasplatiti truda electorala mioritica. Haida la zamislit legi pentru voi, la dospit impozite, la jupuit amarasteanul, la imbortosarea miraculoasa a conturilor personale. Fiti autentici, fiti voi, gata cu teatrul campaniei electorale! Sfidati-ne cum vreti, sforaiti in Parlament cum doriti. Pâna peste patru ani, noi vom uita din nou. Si-o sa va tot realegem; c-asa-i frumos, respectuos si crestineste…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri