Nietzsche, privind către balamucul politic mioritic, mi-a șoptit amar: ,,Cum au ajuns cei epuizați să facă legea valorilor? Altfel spus: cum au ajuns la putere. Aceia, care sunt ultimii? Cum a ajuns instinctul animalului om să fie orientat invers?”…
Aha, mi-am zis, aruncându-mi punctual ochii în peisaj, Nietzsche a auzit că un fost prim-ministru, arătând către niște protestatari, acuză: „Am fost scuipat, lovit cu un băț de la steag, lovit cu piciorul, să nu se vadă în cameră, înjurat, insultat…!”… Brusc, după modelul faimoasei bătălii de la Nasiriyah, care l-a eroizat pe actualul premier, s-a născut încă un erou în această confruntare în care un politician fost lovit patriotic, folosindu-se sfântul băț de la steag. Cu modestie, un parlamentar a revendicat izbânda de a-l fi salvat pe agresat.
Cel alintat cu bățul patriotic ar trebui să zică mulțam în toate limbile pământului, căci viitorul nu sună optimist. Un puști constănțean, de pildă, a pătruns în școală cu o armă de tip airsoft dotată cu lunetă și bile. Când s-o mai învoinici, n-ar fi exclus să sosească la un protest public însoțit de-o bazooka. La așa legi…
Una dintre scuipărețele (cuvânt nou, desigur) fruntașe pe ramură a încercat să intre în sanctuarul democrației suferinde, sediul Parlamentului, dar forțele vigilente, depistându-i niște breloace (alt cuvânt nou, dar aurit de un lider de partid) în recuzita de răzbel politic, au premiat-o cu un dosar penal. Breloacele erau niște cartușe care-și epuizaseră forța nimicitoare printr-un poligon de tragere, dar vigilenții cu baston, sub influența lecturilor profunde din Freud, au conchis că subconștientul scuipăreței este posedat de obsesia unui posibil atentat. Așa că…
Și iar îmi șoptește Nietzsche: ,,Când privesc spre voi, îmi amintesc de ceea ce am scris cândva: «Omul nu locuiește decât pe partea tristă a Pământului»”.
