La 15 septembrie 1922, s-a înfiinţat unitatea de învăţământ numită în titlu, ca parte strict necesară într-o şcoală care pregătea învăţători.
Aici se ţinea practica pedagogică, încredinţată la început unor dascăli de frunte, „aduşi de la diferite şcoli din judeţ” (N.Şt. Vanghelovici, I.V. Abramiuc, Monografia Liceului Pedagogic din Bacău, 1969, p. 40): Vasile Stoian, Ioan Tomulescu, Alexandru Stoleru şi Vasile Clapon. Localurile au fost diferite, până în 1930, când s-a încheiat construcţia noii clădiri.
Cel mai vrednic director al Şcolii de Aplicaţie Bacău, între 1923 şi 1936, a fost Grigore Tabacaru, ilustrul pedagog care a promovat cu rezultate excepţionale principiile şcolii active şi a făcut cunoscute în Europa cercetările întreprinse în perimetrul şcolii pe care o conducea. Companion i-a fost Constantin Moscu, cu care a scris o istorie a pedagogiei româneşti.
Un alt învăţător, Ion Gr. Şerban, ne-a lăsat cartea „Învăţătorul şi copiii” (E.D.P., 1975), valorificând experienţa proprie de la Şcoala de Aplicaţie Bacău, sub bagheta tabacariană. Ulterior, s-a înfiinţat în acelaşi spaţiu Grădiniţa de Aplicaţie.
Centenarul va face obiectul unui punct din Zilele Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare”, programate pentru luna noiembrie.
FOTO: deferlari.ro
