29 martie 2024
Actualitate"Scoala altfel", la jandarmi

“Scoala altfel”, la jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în perioada 18-22.04 a.c., au venit în întâmpinarea preşcolarilor şi elevilor în cadrul programului „ŞCOALA ALTFEL”, organizând diverse activităţi specifice în sprijinul acestora.

În acest sens, jandarmii au desfăşurat activităţi preventiv educative cu elevii aparţinând instituţiilor de învăţământ aflate în competenţă, la Liceul Tehnic „Ioan Borcea” din Buhuşi, Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă” din Podu Turcului, Liceul Tehnologic, Colegiul Tehnic „C. Negri” şi Şcolile Gimnaziale nr. 1 şi 2 din Tîrgu Ocna, Şcoala “Al. I. Cuza”, din municipiul Bacău, acestora fiindu-le prezentate aspecte din domeniul ordinii publice, reguli de comportament în şcoală şi societate prin care pot preveni faptele antisociale, precum şi oferta educaţională a Jandarmeriei Românepentru anul 2016.

De asemenea, jandarmii au fost gazde şi pentru aproximativ 280 de preşcolari, şcolari şi liceeni, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, la sediul subunităţii din Oneşti şi la Postul Montan Slănic Moldova, unde tinerilor oaspeţi li s-au prezentat spaţiile unde îşi desfăşoară activităţile, biserica din incinta unităţii, dotarea auto, tehnica şi unele materiale specifice utilizate în misiuni de către jandarmi, dar şi exerciţii demonstrative realizate cu ajutorul câinilor de serviciu. La sediul din Bacău şi la Postul Montan Slănic Moldova, coborârile pe instalaţia de traversare tiroliană au fost cele mai apreciate de copii, aceştia trăind la maxim momentul.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri