24 aprilie 2024
ActualitateSchimbări mari, cu pași mici la SC Domeniul Public și Privat SA...

Schimbări mari, cu pași mici la SC Domeniul Public și Privat SA Onești

În ziua de 20 aprilie a încetat mandatul de director executiv al inginerului Ioan Paris, care a condus –de la înființarea ei din anul 2010 – societatea comercială Domeniul Public și Privat (DPP) SA Onești. Deși acest lucru ar putea fi privit sub aspectul că nu pare a fi cu nimic deosebit, încetarea mandatului directorului executiv al SC DPP SA, ing. Ioan Paris, este de subliniat un fapt: la 1 martie Consiliul Local Onești, ca acționar unic al firmei menționate, a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea a trei posturi de administratori în cadrul Consiliului de Administrație al SC DPP SA.

În ziua de 19 martie a fost anunțat rezultatul selecției dosarelor candidaților înscriși, fiind admiși pentru selecția finală Valentin Iulian Blidaru, Robert Ionuț Chiriac, Dorin Octavian Drăgoi, Florin Pavăl și… Ioan Paris.

În baza unui interviu ”pe lista scurtă” a ocupării celor trei posturi de administratori în cadrul Consiliului de Administrație al SC DPP SA au rămas Valentin Iulian Blidaru, Robert Ionuț Chiriac și Ioan Paris. Odată cu desemnarea acestora în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la SC DPP (care a avut loc în ziua de 15 aprilie), a fost luată hotărârea ca președintele Consiliului de Administrație al SC DPP Valentin Iulian Blidaru (în foto) să devină și director executiv interimar al firmei menționate. Referitor la candidatura sa pentru un post de administrator în Consiliul de Administrație al SC DPP SA Onești ing. Ioan Paris, a cărui mandat de director executiv al acestei firme a încetat zilele trecute, ne-a declarat:



”Eu nu o să mai am o activitate de execuție, nu voi mai fi pe teren. Consiliul de Administrație se întâlnește în ședință și la două luni! Împlinesc 65 de ani și de – acum e rândul celor mai tineri!” Ing. Ioan Paris a menționat că ”după Sărbătorile de Paști la SC Domeniul Public și Privat Onești se vor declanșa procedurile de organizare a unui concurs pentru funcția de director executiv și m-am hotărât să nu particip la acesta!”

S C Domeniul Public și Privat, firmă ce are ca unic acționar Primăria Onești, este cea care se ocupă de întreținerea drumurilor și a trotuarelor, de executarea lucrărilor la asfaltarea drumurilor, întreținerea spațiilor verzi și a mobilierului stradal din localitate precum și de alte lucrări în municipiul de pe Trotuș.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri