17 iunie 2024
ActualitateȘase copii din satul Somușca obțin calificarea la un campionat internațional de...

Șase copii din satul Somușca obțin calificarea la un campionat internațional de robotică, în SUA

Șase copii de 9-10 ani din satul Somușca, Comuna Cleja, constituind echipa Robokids, au participat sâmbătă, 25 februarie, la Festivalul Național ”First Lego League”, divizia Explore, desfășurat la Universitatea Politehnică din București.

Sezonul SuperPowered i-a provocat pe cei mai mici roboticieni să învețe despre energia regenerabilă: cum e produsă, cum e distribuită și cum poate fi folosită în mod rațional – pe scurt, drumul energiei de la sursă până în casa noastră. Participanții au construit o machetă din piese lego, au motorizat o serie de elemente folosind seturi Lego WeDo sau Lego Prime Essential și au realizat un poster pentru a prezenta o soluție energetică mai bună pentru comunitatea lor.

La competiția națională au participat 38 de echipe din țară, care și-au expus și susținut public proiectul de inovare, încercând să convingă juriul că au învățat lucruri noi și că soluția identificată de ei poate fi aplicată cu succes în comunitatea din care fac parte.



În urma jurizării, echipa Robokids a obținut Premiul pentru Programare. Mai mult, cei șase somușcani au reușit să obțină și una dintre cele două multrâvnite calificari pentru competiția internațională First Championship, care se va desfășura în perioada 19-22 aprilie a.c. la Houston, Texas, în Statele Unite ale Americii.

Echipa Robokids este constituită din: Benchea Natalia-Maria, Benchea Dragoș-Răzvan, Benchea Daria-Anastasia, Doca Denis-Andrei, Feer Norbert, Răducanu Ovidiu – elevi ai Școlii Gimnaziale Somușca (structură Cleja). Aceștia au fost pregătiți de Oana Liliana Jianu, coordonator al centrului American Corner Bacău, din cadrul CCD Bacău.



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img