22 octombrie 2024
HomeSportSărituri în apă/ Red Bull Cliff Diving World Series: Costa Popovici (CSM Bacău),...

Sărituri în apă/ Red Bull Cliff Diving World Series: Costa Popovici (CSM Bacău), lider detașat

Cu două etape înainte de finalul competiției, sportivul pregătit de Adrian Gavriliu are 201 puncte avans față de ocupantul locului doi în ierarhia generală, britanicul Aidan Heslop



2023 este, de departe, cel mai bun an din cariera săritorului în apă Constantin Popovici. În primăvară, sportivul în vârstă de 34 de ani pregătit de Adrian Gavriliu la CSM Bacău și-a adjudecat Cupa Mondială de sărituri de la înălțime desfășurată în Statele Unite, la Fort Lauderdale, pentru ca în această lună, el să se încununeze campion al lumii la platformă 27 metri cu ocazia Campionatelor Mondiale de Natație de la Fukuoka (Japonia).

De neînvins la săriturile de la înălțime, Costa Popovici merge șnur și în Red Bull Cliff Diving World Series, una dintre cele mai spectaculoase competiții din natație și nu numai.

După patru etape în care a ocupat de două ori locul 1 și de două ori s-a poziționat al doilea, Costa este lider detașat în clasamentul general. „CSMeul” totalizează 570 de puncte, fiind urmat de britanicul Aidan Heslop (Marea Britanie), cu 369 puncte, Carlos Gimeno (Spania), cu 344, Gary Hunt (Franța), cu 270 și de celălalt român aflat în Red Bull Cliff Diving World Series, Cătălin Preda, autorul a 266 puncte.

La ultima etapă, derulată săptămâna trecută, în splendidul peisaj japonez de la Takachiho, Costa Popovici s-a situat al doilea, cu 445,8 puncte, câștigător fiind, cu 458,45 puncte, britanicul Heslop. „Takachiho este cea mai impresionantă etapă de până acum a competiției”, a subliniat „regele evoluțiilor constante”, așa cum a fost denumit Popovici de către cei de la Red Bull Cliff Diving World Series.

Următoarea etapă Campionatului Mondial de Sărituri de pe stânci va avea loc la pe 9 septembrie, la Mostar, în Bosnia și Herțegovina, finalul întrecerilor fiind programat la Auckland, în Noua Zeelandă, pe 19 noiembrie.



Alte titluri
Alte titluri

Firmă de transport alternativ amendată și suspendată pentru lipsa caselor de marcat

Serviciului Județean de Poliție Transporturi au descins în municipiu...

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Mihai Bujor, ruptură parțială de tendon?

Accidentat în minutul 50 al meciului câștigat de CSM...

Vulturul Măgirești, victorie dedicată lui Gabi Darie

„La mulți ani, Găboi!”. Cu această pancartă au intrat...

Ultimele știri

spot_img