19 aprilie 2024
ActualitateSarbatoare cu cântec si muzica la Arini

Sarbatoare cu cântec si muzica la Arini

La Arini, in comuna Gaiceana, oamenii se incapatâneaza sa-si pastreze traditiile, pe care le transmit curat generatiilor tinere. Iarmarocul, cântecele si dansurile autentic populare, balul au fost redescoperite si au primit un nou suflu.

Sarbatoarea Nedeia, aflata anul acesta la a III-a, a prilejuit duminica dupa-amiaza o incântatoare avalansa de recitaluri folclorice ale invitatilor din toate colturile judetului, si chiar de mai departe. Au urcat pe scena micuta solista Simona Bogdan din Galati, Grupul folcloric “Serpoaica” din Gioseni, Grupul folcloric “Mugurasii” din Saucesti, “Florile din Cucuieti” din comuna Solont, interpretul bacauan Rares Draghici (care a incântat cu slagare noi si vechi) si, bineinteles, Grupul “Caraselul” din Gaiceana, in frunte cu primarul Stefanel Abdula.

De altfel, acesta este un indragostit de cântec si dans românesc (a oferit si un recital la muzicuta impreuna cu un consatean) si a fost initiatorul sarbatorii Nedeia din Arini. Tot primarul Abdula a fost cel care a insistat ca satenii sa se adune in Grupul folcloric “Caraselul”, cu care a fost invitat in zeci de alte comune din judet pentru a urca pe scena.



Vedetele grupului sunt cei cinci membri ai familiei Bugulet, de la bunic pâna la nepoti, cu totii vrednici gospodari, dar si grozavi dansatori. Asa au considerat si sutele de locuitori de toate vârstele din toata comuna Gaiceana care i-au aplaudat sincer la sfârsitul recitalului.

De remarcat colaborarea excelenta cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau, institutia condusa de Florin Zancescu oferind permanent consilierea profesionistilor coregrafi in pregatirea dansurilor grupului “Caraselul”, inclusiv prin repetitii care au loc in Gaiceana.

“M-au intrebat unii daca nu mi-e rusine mie, ca primar, sa urc pe scena si sa dansez sau sa cânt la muzicuta. Le-am spus ca sunt mândru sa imbrac frumosul meu costum popular si, impreuna cu prietenii mei de toate vârstele, sa arat cât de frumos este folclorul nostru. Ma bucur ca suntem cei care pastreaza traditiile curate si am adunat copiii si tineri in aceasta frumoasa incercare de a salva sufletul românesc” – a declarat Stefanel Abdula, primarul comunei Gaiceana.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri