26 aprilie 2024
ActualitateSăptămâna Națională a Voluntariatului: Tinerii sărbătoresc prin muncă!

Săptămâna Națională a Voluntariatului: Tinerii sărbătoresc prin muncă!

Sala mare a Palatului Administrativ a fost, luni, sub asediul tinerilor prezenți la deschiderea Săptămânii Naționale a Voluntariatului. Au fost alături de ei reprezentanți ai asociațiilor și instituțiilor implicate în acțiuni.

Manifestarea se desfășoară în perioada 14-20 mai și este organizată de Centrul de Voluntariat al FSC, în colaborare cu Primăria Bacău, Prefectura, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția de Asistență Socială, Centrul Antidrog, Centrul „Daniel”, Fundația „Don Bosco”, Federația Tinerilor Bacău și Habitat for Humanity.

„Este un eveniment foarte important, menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care acestea îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor”, a declarat Gabriel Măgurianu, manager proiect, în deschidere.



Cei prezenți au povestit, pe scurt, despre ceea ce urmează să facă. Astfel, ziua de luni a fost dedicată lansării SNV și workshop-ului organizat de Centrul Antidrog, „Formal și Non Formal în voluntariatul antidrog”.

Marți, FSC va ține un seminar gratuit, la Biblioteca Județeană, cu tema „Managementul Voluntarilor”. Miercuri va avea loc o campanie de ecologizare sprijinită de IȘJ Bacău, zonele vizate fiind Gherăiești, Narcisa-Aeroport și centrul Bacăului, iar joi, Habitat for Humanity inivită la „Voluntariat pe șantier”, în Izvoare.

Vineri e programat evenimentul cel mai iubit, cel mai așteptat: „Voluntari pe biciclete”. Marșul bicicletelor va porni, la ora 18,30, de la „Ciupercuțe” spre Gherăiești și înapoi.

În ultima zi, Federația Tinerilor Bacău va ecologiza Parcul „Cancicov”, apoi, de la ora 17, în cadrul „Festivalului Luminii” organizat de Cercetași, va lansa un manifest pozitiv pentru a cere înființarea Centrului de Tineret.

Sâmbătă, la Festivalul Luminii, va fi prezentă și Fundația „Don Bosco”, cu o demonstrație despre ce înseamnă „a fi animator”. De asemenea, voluntarii de la „Don Bosco” vor munci toată săptămâna pentru a schimba și redecora Sala Voluntarilor, care nu va mai fi „doar un loc în care își lasă hainele.”

În final, Gabriela Achihăi, președinta FSC Bacău, a amintit că voluntarii muncesc în fiecare zi, prin urmare „ar trebui să facem un an al voluntariatului”, apoi i-a felicitat pe tineri pentru efort, având în vedere că este perioada tezelor și au foarte mult de învățat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri