In fiecare an, de 24 iunie, la imediata apropiere a solstitiului de vara, calendarul obiceiurilor traditionale si calendarul crestin ortodox consemneaza doua evenimente importante: Sânzienele si Nasterea lui Ioan Botezatorul.
Sânzienele sau Dragaica cum i se mai spune in Muntenia si Dobrogea, pot fi puse in legatura cu vechile sarbatori solstitiale ale calendarului iulian: Timoteiu, Vartolomeiu, Onofreiu s.a. In traditia populara, Sânzienele sunt asemanatoare cu niste fete frumoase care umbla prin paduri, cu zeitele florilor, cu zânele sau cu fetele robite de zmei. Acestora oamenii din popor le-au atribuit o serie de puteri magice, cum ar fi: luarea mirosului si puterea florilor; arderea semanaturilor. Incepând din aceasta zi toate plantele se opresc din crescut si nu mai sunt bune de cules pentru leacuri si descântece.
In aceasta zi se faceau o serie de practici de divinatie si prospectare magica a tot ce se va intâmpla. Gospodinele scot afara covoarele, laicerele si straiele si le expun la soare, crezând ca astfel le vor feri de molii. Se fac cununi din sânziene pe care le arunca peste casa si peste ocolul vitelor.
Fetele obisnuiau sa se scalde in roua florilor de câmp sau in apa râurilor curgatoare din apropiere in noaptea sau in zorii acestei zile, in speranta ca-si vor vedea in somn iubitul si ca vor deveni frumoase si curate ca apa neinceputa. Floarea de sânziene sau dragaica, mult indragita de catre fete, se purta in par, in sân, in buzunare, se incingea peste mijloc si se punea sub perna pentru a visa peste noapte ursitul.
Ciobanii tin cât mai mult in aceasta zi oile in târla, pentru a nu se imbolnavi de „galbeaza”, boala specifica pentru oile de la stâna. Se crede ca ploaia care cade in ziua de Sânziene este infectata de glbeaza si de aceea oilor li se da fân cosit in aceasta dimineata.
Ca in majoritatea cazurilor sarbatorilor populare si despre Sânzienii s-a creat o legenda. Se spune ca Sânziana a fost o frumoasa fata fecioara care, ducându-se la câmp, a facut o cununa din niste flori galbene. Venind acasa, ea a aruncat cununa peste casa zicând: „Cununa de te vei opri pe casa, voi trai si voi avea viata lunga, iar de vei pica jos, voi muri.” Cununa a cazut si fata a murit. De aici a ramas obiceiul fetelor de a face cununa din sânzienie cu ocazia acestei sarbatori de vara.
In satele de veche traditie din sudul si estul tarii se desfasura in aceasta zi dansul ritual al Dragaicilor. Atestat pentru prima data in Moldova de catre domnitorul Dimitrie Cantemir la inceputul secolului al XVIII-lea, obiceiul s-a raspândit mai intâi in Moldova si apoi In Dobrogea si Muntenia. La acest joc participau 2 sau 4 fete numite Dragaicute, din care 1 sau 2 se imbracau baieteste. In timpul dansului ele fluturau naframi si uneori purtau un steag asemanator cu cel al calusarilor, având legata in vârf o cruce de lemn, usturoi, flori de dragaica, spice de grâu si hainute de copii.
Astfel, jocul Dragaicii a devenit un joc de ritual menit sa ajute la legatul grânelor in spic si coptul acestora, precum si la apararea copiilor impotriva bolilor. In satele muntenesti se fac asa numitele Tirguri de Dragaica care au pe lânga caracter economic de comert cu produse agricole, mestesugaresti, si petreceri tineresti cu jocuri specifice locului si cu muzica adecvata zonei etnografice in care are loc evenimentul respectiv.
Astazi aceste practici magice si ritualuri nu se mai intâlnesc, iar in credintele oamenilor de la tara au avut loc o serie de transformari inerente civilizatiei si progresului.
Prof. dr. Dorinel Ichim, cercetator
