20 mai 2024
ActualitateSalvați Stadionul Municipal! Salvați o bucată din istoria orașului!

Salvați Stadionul Municipal! Salvați o bucată din istoria orașului!

Nu peste mult timp, atunci când buldozerele vor mușca din Stadionul Municipal, trecutul va fi, la modul absolut, o amintire! Acum e ca un mormânt la care te mai poți reculege. Peste puțin timp, nu vom mai avea nici măcar acest mormânt! Singurele care se vor mai mișca în spațiul gloriei demult apuse vor fi niște ferătănii lacome care vor mușca din iarba cândva verde. Dar dincolo de lăcomia lor există o altă lăcomie. Una umană. Una dintre minciuni, dintr-un lung șir fost rostită de primarul PSD, Necula, în legătură cu reabilitarea Stadionului. Apoi nu se mai reabilita. Se reloca.

După care iar se reabilita, evident, pe actualul amplasament. Și tot așa. Până în ziua de astăzi, februarie 2019. Când se pare că, gata, s-a găsit soluția: Îl vor dărâma, nu e așa domnule primar, Necula? Ați căzut, în sfârșit, la pace cu dezvoltatorii? Au oferit prețul corect? Preț pentru dezvoltarea noastră ca oraș, la asta mă refer! Și domnul Benea ce spune? El care e mai sportiv de fel, pentru care preț a zis: ”Să băgăm buldozerele în teren?” Eu sper să fie o afacere bună pentru oraș. Desi mă îndoiesc că de încă un super, hypermarket, de vreun Mall, ceva, avea fix acum nevoie Bacăul!

Când vom intra pe terenul unde e acum stadionul și vom hali un burger, o pizza, vom fi băut o bere, să ne imaginăm că pe acolo unde e masa noastră de nehaliți a driblat, de stătea o lume cu respirația tăiată, marele Dembroschi. Da, ăla căruia au vrut să-i facă statuie în Mexic. Când cu Mondialele din ‘70. Și Gram. Rugiubei. Băluță. Vătafu. Nedelcu. Mai târziu Solomon, Arsene-Moartea, Penoff, Ciudin, și ăilalți din ultimile generații: Goian, Cristea, Lovin,…Adevărul că o să fie mișto de tot să bei o bere cu toată echipa, cu aia din toate timpurile, prin mall-ul sau ce o fi, chiar domnule primar ce ne construiști acolo?, și să zicem: Uite, parcă-l văd pe Wilson, cum care Wilson?, portarul de la Arsenal Londra, păi, nu vă amintiți că Dinamo Bacău a jucat în UEFA?



Bine, pe atunci, îi zicea Cupa Orașelor Târguri și a fost prima echipă din România care a scos capul în lume într-o competiție europeană! Uite-i, colo, pe Radford și George, seamănă leit cu băieții ăia care-și beau cafeaua la masa de vizavi cu degetul mic ridicat, prețios, în sus. Nu știu câți din cei care se vor uita spre tavan, la becurile mega/ hiper-ului, celui mai cool magazin, își vor mai aminti că acolo, spre un petic de cer cândva chiar albastru, unul, Sechelariu, a avut ambiția să monteze o instalație de iluminat ”a giorno”. Da, peste terenul peste care acum cade întunericul deplin.

Pe vremea administrației PNL, cu toate neîmplinirile ei, s-a efectuat un proiect tehnic pentru modernizarea complexului, autor fiind cunoscutul arhitect Constantin Amâiei, cel care dacă a putut să proiecteze Catedrala Neamului, mai mult ca sigur că ar fi reușit să găsească cea mai bună soluție și pentru un stadion! S-au purtat atunci discuții la masa Companiei Naționale de Investiții care își dăduse un acord de principiu pentru finanțarea parțială a investiției de la bugetul de stat. Așa s-au ridicat arenele din Craiova, Cluj-Napoca sau ”Arena Națională” din Capitală.

Aș vrea însă să cred că, noi, ăștia cărora le mai pasă de orașul nostru, nu vom sta să jelim ca niște bocitoare. Și nu vom trăi doar din aminitiri. Că vom încerca să salvăm ce se mai poate salva! Am spus adio Insulei de Agrement? Se pare că da! Termoficarea nu și-a găsit o soluție, deși cu primar PSD, guvern PSD, majoritate în Parlament, e greu de înțeles de ce nu au mișcat nimic nici în această zonă! De Spitalul Municipal s-a mai auzit ceva în afara faptului că tot se transferă aparatură și mobilier către alte instituții, care, e drept, au ajuns și ele sub actuala guvernare într-o situație disperată?

Propun o dezbatere publică despre aceste subiecte. Îi invit public pe primarul Cosmin Necula și șeful PSD, Dragoș Benea, să iasă în fața cetățenilor și să explice ce au de gând cu orașul nostru! Stadionul Municipal, bucățica aceasta de istorie a noastră, este primul pas pentru a salva ce a mai rămas de salvat! Pentru a-i convinge pe cei de la putere să facă ce trebuie făcut, voi demara o campanie de strângere de semnături pentru a ne recupera Bacăul pe care ei nu l-au găsit, dar pe care o să și-l găsească cât mai curând!

Petrică Mihăilă, consilier județean PNL.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri