19 martie 2024
Actualitate„Săgeți” PNL-iste trase în consilerii locali și județeni PSD

„Săgeți” PNL-iste trase în consilerii locali și județeni PSD

Așa cum ne-au obișnuit în ultima perioadă, în urma activităților din Consilul Local sau din Consiliul Județean, ori în urma unor declarații ale adversarilor politici apărute în mediul public, reprezentanții PNL Bacău explică cum stau lucrurile din punctul lor de vedere.

Acest lucru s-a întâmplat încă odată ieri, 20 februarie, când conducerea PNL filiala județeană Bacău a convocat o conferință de presă, întâlnire condusă de președintele filialei, deputatul Ionel Palăr. Au fost abordate două subiecte, unul legat de ședința Consiliului Local Bacău din urmă cu o zi, și unul din ședința Consiliului Județean.

Primele acuze ale deputatului Ionel Palăr au fost îndreptate către consilerii locali PSD care „pozează în sfinți, găsesc soluții la aproape orice, și mai nou, încep să dea modele de bună practică a unor organizații liberale”, referindu-se la proiectul de transformare a Poliției Locale a municipiului Bacău într-o direcție în subordinea primarului.



Șeful filialei județene PNL a precizat că organizația liberală are în programul de administrație a municpiului Bacău pentru viitorul mandat o serie de propuneri, între care și acest model de bună practică pe care primarul Bolojan și Primăria Oradea l-a aplicat cu succes.

Următorul subiect a făcut referire la demolarea Stadionului Municipal și la realizarea unei piste de atletism, Athletic Parc. „Pentru a putea realiza orice obiectiv acolo, trebuie o consultare cu populația municipiului Bacău.

Acest obiectiv, care se supune unor legi speciale, nu poate fi demolat fără acordul entităților în subordinea în care el se află. Ne referim la legea sportului și la altele…”, a comentat Palăr, care a precizat că PNL nu este împotriva realizării unui obiectiv în acel loc, doar că băcăuanii trebuie să fie de acord cu ceea ce propune administrația.

Deputatul băcăuan a mai vorbit și despre situația spitalului din Comănești care este tratat altfel decât celelalte spitale orășenești din județ.

„Singura soluție, pentru ca în România să înceteze această batjocură atât la nivel local cât și central, din toate punctele de vedere, este organizarea de alegeri anticipate cât mai rapid”, a conchis în finalul întâlnirii deputatul Ionel Palăr.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri