Într-unul dintre filmele mele preferate, „Cercul poeţilor dispăruţi”, regretatul actor Robin Williams, un comediant genial, de o sensibilitate şi o intensitate unice, interpreta rolul unui profesor excentric, nonconformist, pe nume Keating. Cum atmosfera din colegiul în care preda era una artificială, rigidă, profesorul de literatură vrea să primenească aerul de acolo şi să-i înveţe pe elevii săi şi altceva decât buchia cărţii. Pentru că, literatura e artă, iar ea trebuie simţită, nu sufocată, disecată, în nişte banale, indigeste culegeri de comentarii, cum sunt cele care li se bagă elevilor pe gât. Keating, jucat excepţional, ardent, de Robin Williams, le spunea învăţăceilor săi să preţuiască frumuseţea, clipa, ziua, să dea un sens vieţii lor, care poate ieşi din anonimat astfel, devenind palpitantă, extraordinară. Îmi amintesc delicioasele jocuri de cuvinte ale lui Keating, modul său original şi foarte sugestiv de exprimare, faptul că respira libertate.

Asta era şi ideea la care ţinea cel mai mult şi îşi dorea să o transmită elevilor săi, eliberarea de conformism, de preconcepţii, de teamă, de lucrurile impuse într-un chip nefiresc, autoritar, discreţionar. Fiecare în viaţă ar trebui să trăiască potrivit propriului său ritm, în acord cu ideile, convingerile şi principiile sale. Şi normal este ca fiecare om să meargă pe drumul său, liber ales. Neuitând sănătosul dicton latin Carpe diem. Spun toate astea pentru că, uitându-mă în jur, nu văd decât aceleaşi manevre de manipulare grosieră, de abatere a atenţiei oamenilor de la lucrurile care au cu adevărat valoare în existenţa noastră.

Subcultură televizată dată drept democraţie, publicitate agresivă, difuzată fără niciun discernământ, directive, mai mult sau mai puţin mascate, alinieri şi alianţe contra firii, într-un cuvânt, spectacol ieftin, grotesc. Nu e de mirare că românii sunt atât de posomorâţi, de înclinaţi spre despresie, din moment ce li se serveşte mereu aceleaşi lucruri gata mestecate. Riscăm astfel să ajungem nişte dezamăgiţi cronici. Şi ar fi foarte trist, pentru că n-am mai vedea lucrurile frumoase din viaţă, am uita să râdem şi să ne bucurăm. Apropo de asta, am citit undeva, mai de mult, era înainte de pandemie, că în unele ţări se organizează seminarii de râs.

Cu sau fără acestea, mai bine ar fi să ne amintim de îndemnul minunatului profesor Keating: Carpe diem! Nu mai staţi atâta pe rețele sociale unde oricine se află în treabă, se crede doldora de cunoștințe și să apucă să emită păreri fără nicio susținere! Nişte anonimi ajung să se creadă mai informați decât experții în diferite domenii, mai citiți decât profesorii universitari, şi îi vezi cum se pronunţă, „doct”, despre chestiunile arzătoare la ordinea zilei: tratamente împotriva cancerului, Covid, știință, cercetare spaţială, ca să nu mai amintesc de politică, în fine, pe reţele „toți idioții satului sunt purtători de adevăr”, vorba celebră a unui savant italian. Lumea e din ce în ce mai irațională și analfabeții bântuie peste tot, devenind agresivi. Au anti-corpi naturali împotriva logicii, a bunului-simţ, dar se reped să explice orice, vrând să-i „lumineze” şi pe alţii.
Cei care trebuie ascultaţi, modelele reale, sunt în altă parte, iar eu astăzi mi-am adus aminte de Keating, un profesor nu numai de literatură, ci şi de viaţă.



PUBLICITATE