Am ajuns vremuri în care, dacă iei lucrurile prea în serios, riști să înnebunești. Da, timpurile sunt tragice dar, credeți-mă, nu rezolvați nimic dacă vă enervați. Dacă scrâșnești din dinți când îi vezi pe ăia că fac praf munca unui popor. Dacă te iau durerile de inimă când vezi cum ăștia ne vând la kilogram și joacă țonțoroiul pe mormintele eroilor care s-au jertfit pentru țară. În cel mai bun caz, mori de inimă rea și ce ai rezolvat?! Nimic! Ba le-ai mai dat și satisfacția că ți-au închis gura cu pământ.
Trăim vremuri în care e recomandat să iei lucrurile în bășcălie. Pentru că ăia de-ți fură pământul de sub picioare și-ți cer să plăteșți pentru lumina soarelui nu o pot face decât la modul extrem de serios. Ei pozează în oameni corecți, calculați, care au de partea lor dreptatea. Dar tu știi că dreptatea aia și-au cumpărat-o în târg, că poleiala lor se duce dacă o zgârii puțin și că tot sistemul de valori pe care ți-l propun se sprijină pe trei lulele, trei surcele. Și dacă îi iei în balon, le vezi cum li se schimbă culoarea și cum se apucă să guițe ca niște godaci prin nămol.
Și, apoi, chiar credeți că mai e ceva de luat în serios în țara asta?! Chiar credeți că mai pune botu’ cineva la giumbușlucurile stimabililor?! Chiar vreți să-i luați în serios pe măscăricii ăștia care se cred nemuritori la cazanul cu miere? Chiar credeți că nu vedem sforile care-i leagă pe toți ăștia care se îngrămădesc la ciolan?
Câtă vreme vom ști să râdem nu ne pot învinge. Râsul e pentru ei ca usturoiul pentru strigoi. Se tem de el și știu că cea mai dură cădere e căderea în ridicol. Că dracu’ a mai văzut tiran de care să facă mișto poporul?!
Râdeți, mă! Că atât v-a mai rămas. Pământul vi-l iau ăștia, pădurile se duc, fabricile nu mai sunt, drepturi nu mai aveți… Dar dacă îi lăsăți să vă ia și râsul, nu meritați altceva decât să vă încolonați cuminți și să vă îndreptați în ordine spre cimitir.
Râdeți, usca-li-s-ar mâinile…
