Recent, aflat în periplul său electoral, un prezidențiabil a fost implorat de o voce din mulțime să câștige. Mai mult, „vocea” și-a exprimat dorința acută ca acest candidat să-i devină stăpân. M-a cutremurat povestea asta și m-am gândit dacă nu cumva ar trebui să ne schimbăm și religia?… Să credem, de pildă, în Karma sau în Karman, ca budiștii. Totul este prestabilit; inclusiv pedeapsa de a avea etern un stăpân…
Borges spune că în India, un cerșetor, văzând că este privit cu milă, a reproșat această atitudine a semenilor, spunând că merită să fie orb, întrucât plătește păcate ale vieții anterioare. Mahatma Gandhi m-a oripilat atunci când a afirmat că nu trebuie construite spitale, că actele de caritate nu sunt necesare, deoarece cei care suferă trebuie să plătească pentru păcatele lor și această plată nu trebuie întârziată. Să moară cât mai repede, așadar… Nu m-ar mira, întrucât Gandhi n-a fost un oarecine, ca să-i aud pe prezidențiabilii de azi și de mâine perorând pe tema necesității ca alegătorii, doar alegătorii, să sufere la nesfârșit…
Firește, cultivarea unui electorat de neofiți este dificilă, întrucât strategia ar presupune o cultură filosofică elevată a prezidențiabililor. Dar cu pofte voluptoase precum vreau un stăpân, ar putea fi suficientă și o brumă amărâtă de cultură.
