Mi-e dor de o greva, ca de mama, imi spunea un coleg. Unde sunt vremurile de altadata, când, la fiecare doua zile alergam prin oras, prin judet, dupa manifestanti, ne bateam cu jandarmii pentru un loc in fata, sa inregistram declaratii incendiare.
Unde sunt liderii de sindicat al caror nume, o data pronuntate, faceau sa tremure scaune de ministri, prim ministri, directori, prefecti? Unde sa fie, multi au trecut in barca Puterii, parlamentari, ministri (sunt celebre cazurile), altii, dupa ce si-au vazut interesul, sacii plini, s-au apucat de propriile afaceri, unii, nu putini, au esuat in uitare, din lipsa de sindicalisti, din cauza inmormântarii, cu sau fara cruce, a intreprinderilor, sociatatilor comerciale. Au decedat, din aceleasi motive, carteluri, federatii, confederatii, ligi, mai dau semne usoare de viata doar sindicatele din administratie, invatamânt sau politii, când si când (intre doua recoltari) din agricultura.
Nu mai are viata niciun farmec fara o greva, fie ea si japoneza, pe tacute, cu banderola sau una scurta, de doua ore, sa nu se supere seful. Ma tot gândeam, sa fie Guvernul cel care a inchis gura sindicalistilor, este lumea sindicala multumita, super multumita de politici, de legi, de salarii? De buna seama, ar veni raspunsul. Dar nu este acesta tot adevarul. Au crescut salariile? Nu, doar s-a pus la loc ce a taiat fosta guvernare. Au crescut pensiile? Evident ca nu. Se dau bonuri de masa? Pe ici, pe colo.
Ceva este, totusi, de dormim linistiti. Si atunci, am inteles: lehamitea, oboseala, automultumirea, zdruncinaturile prea dese din campaniile electorale, care seamana, in ultimul timp, cu marsurile nestavilite, frumos colorate, cu vuvuzele, de prin tara. Da, oameni buni, ne-am obisnuit cu putin, cu foarte putin, ne-am comozit, si daca am demonstrat, cu ce ne-am ales? Chiar asa! Mai ieri, un cunoscut scriitor ne-a chemat sa ne alaturam unui protest pasnic, curat, nu trebuia sa strigam, nu ni s-a dat lista cu oameni si lozinci. In discutie era anacronismul unor legi, pur si simplu ar fi trebuit sa fim de acord ca impostura a atins pâna si fenomenul literar. Nimic. Amnezie.
Aud acum ca, in primariile din toata tara, asa am inteles, va fi o greva la locul de munca. Au functionarii câteva cereri, nu am stat, nu-i caderea mea sa-mi dau cu parerea, sa le analizez. Greva la caldurica, sa nu te vada cineva prin oras, iar daca intra vreun sef in birou, te faci ca lucrezi: eu nu, sefu!
Dar nu toti functionarii, cei de prin consiliile judetene se mai gândesc, sa mai vada, nu sunt solidari cu ceilalti. Asta i-a distrus.
De aceea mi-e dor mie de o greva. Una serioasa.
