Răsfoiesc presa noastră cea de toate zilele și dau peste tot felul de chestii hazoase, aiuritoare. Mă amuză, mai ales, panseurile unor vedete. Foarte adânci, de te-neci în ele. Iat-o pe Marina Voica: „Femeia fără un bărbat e zero !” Aș, ce grozăvie! Mi-era simpatică micuța, vivacea și cocheta doamnă, cu apariții spectaculoase, și cu melodia ei celebră „Și afară plouă, plouă,” cu apariții nostime, pline de culoare, dar se vede că anii mulți nu te înțelepțesc neaparat, ci din contra, uneori. Păcat! Nu-i frumos, doamnă, să spuneți asemenea enormități, la vârsta dumneavoastră ! Ce mesaj transmiteți tinerelor femei? Că nu sunt oameni, în primul rând, că nu se pot realiza, împlini și singure? Sau vă alintați, că vorba aia, vă dă mâna, că ați fost în lumina reflectoarelor, vedetă, răsfățată, iubită de public și de bărbați? Chiar de unii mult mai tineri, ehe, ceea ce era un fel de sfidare pe vremuri, un act de curaj într-o societate închisă, strict supravegheată, în care trebuia să respecți morala socialistă, etica și echitatea, tralala…
La polul opus, dau peste niște declarații ale unor vajnice femei, cu o supradoză de încredere în ele, senatoarea Șoșoacă, care se ipostaziază în Xena, Prințesa războinică, și sexy impresara Anamaria Prodan, care susține că ea deține „ce nu au mulți bărbați în pantaloni”. Mereu ostentativă, această femeie cu gură mare și lăudăroasă (ce familie extraordinară are, ce succese, ce relații, ce avere !), a întreținut o adevărată telenovelă în presă cu ceea ce se anunța a fi divorțul anului. Vai, și ce s-a zbătut, cât a mai luptat ea să-l apere de bârfe „nefondate” pe fantasticul ei soț, inegalabil, intergalactic, soarele ei. Un soare înșelător! Pentru că iubirea atât de strigată, de-ți spărgea timpanele, se răcise de mult, și adoratul, divinizatul soț, unic pe mapamond, avea o viață dublă. Poate se săturase bietul Reghe de atâta adorație, că te saturi de orice, la urma urmei, și voia ceva mai simplu, mai pământean.
Apoi chestia asta cu amanta îmi aduce în minte o butadă a lui Sacha Guitry, care spune, în cel mai autentic spirit galic: „Lanțurile căsniciei sunt atât de grele, încât e nevoie de cel puțin trei ca să le poată duce”. Justificare foarte motivată a triunghiului conjugal, care va să zică. Mă rog, așa-s francezii, recunoscuți pentru frivolitatea, pentru libertinajul lor, la ei, fidelitatea în cuplu fiind considerată o „circumstanță agravantă”, cum sună o vorbă de duh. O glumă adică, așa cum este și tonalitatea tabletei mele, că m-am săturat de stări de alertă, de urgență, de atmosfera asta angoasantă până la limita insuportabilului, mai vreau și o stare de bine, în care să râd cu poftă. Fie starea invocată cât de mică, de relativă, dar să fie, că umorul este una dintre cele mai bune, mai eficiente terapii din câte se cunosc, e bine să nu uităm acest adevăr.
Dar, înainte să închei, apropo de relația femei-bărbați sau invers, „as you like it”, că vin ei de pe Marte sau de pe Venus, în fine, am să mai reproduc o anecdotă (ca să vă mai descrețesc frunțile), care spune cum un individ intră într-o librărie și întreabă: „Aveți o carte despre supremația bărbaților asupra femeilor ? Și răspunsul veni promt: „utopie și SF, la etajul I”.
Iar data viitoare, pentru că m-am jucat puțin acum, voi scrie despre un studiu foarte serios, cu argumente științifice, care lămurește de partea cui este supremația, bun de citit pentru toată lumea, indiferent de gen.
