26 aprilie 2024
OpiniiEditorialSă crezi, să speri şi să fii mai bun

Să crezi, să speri şi să fii mai bun

Mai sunt doar câteva ore până când vom prăznui Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îimbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche şi sfântă sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

De Paşte, nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, bucuria fiind sentimentul care domină Învierea. Oamenii îşi pun haine noi şi merg la biserică unde, împreună cu ceilalţi credincioşi, la miezul nopţii, iau Lumină de la preot, răspunzând îndemnului „Veniţi de luaţi Lumină!”, ceea ce înseamnă că Hristos a înviat!

De peste 2000 de ani sărbătorim Învierea Domnului , în fiecare an, generaţii şi generaţii şi-au pus nădejdea în Mântuire, în victoria asupra păcatului, a răului, dar mai ales asupra morţii însăşi. Cu Hristos, noi păşim în veşnicie, dar pentru asta tebuie să crezi, să speri, să fii mai bun, să-ţi cureţi sufletul de toate relele de peste an.

A fi mai bun începe cu faptele bune, să renunţi la trufie, la îngânfare şi egoism, învăţând în fiecare zi să dăruieşti bucurie, să faci bine ţie şi celui de lângă tine, după pilda Domnului Iisus Hristos. Nu-ţi cere nimeni sacrificii, ci doar bunătate, cinste şi închinare. Le avem pe toate? Le-am făcut pe toate? Acum este timpul să răspunzi, nu doar în faţa lui Hristos, ci în faţa ta! Doar aşa lumea va fi mai bună, răul va fi scos din noi şi din fiecare.

Nu este o utopie, este voinţa şi dorinţa Domnului Iisus Hristos, care s-a sacrificat pentru noi. Să spunem şi noi ca Sfântul Apostol Pavel: “Pentru mine viaţa este Hristos.”

Hristos a înviat!

Adevărat că a înviat!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri