26 aprilie 2024
ActualitateS-a stins o actriță a Teatrului Bacovia

S-a stins o actriță a Teatrului Bacovia

Teatrul Municipal ”Bacovia” vă anunță cu regret că astăzi, 18 martie, s-a stins din viață, la București, după o lungă suferință, actrița Ioana Ene Mihail (n. 1942). A fost considerată una dintre cele mai frumoase și talentate actrițe ale teatrului băcăuan și românesc.

A absolvit IATC-ul în anul 1966, la clasa Eugeniei Popovici. După absolvire, a fost repartizată la Teatrul din Brăila, apoi, la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, iar din 1970 a devenit actriță a Teatrului Municipal ”Bacovia”.

A interpretat personaje minunate și puternice, pentru care a rămas în amintirea publicului, exemple fiind rolurile Beatrice Hunsdorfer, din ”Efectul razelor Gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, Zoe, din ”O scrisoare pierdută”, după I.l.Caragiale, în regia lui Radu Beligan, Josephine Baker, din recitalul ”Hello, Josephine!”, în regia lui Doru Atanasiu, sau Desdemona, în ”Othello”, de W.Shakespeare, în regia lui Ion Omescu, alături de doi mari actori, Damian Crîșmaru și Teofil Vâlcu.



Cu recitalul ”Flori pentru mai târziu”, după Gerard Philippe, în regia lui Doru Atanasiu, a luat Premiul pentru interpretare la Festivalul Recitalurilor Dramatice Bacău.

La împlinirea a 60 de ani de existență a Teatrului Municipal ”Bacovia”, în 12 aprilie 2009, a primit Titlul de Societar de Onoare al Teatrului, alături de actorii Constanța Zmeu Pelin, Ligia Dumitrescu, Despina Prisecaru, Doina Iacob, Viorel Baltag, Nicolae Roșioru, Florin Blănărescu și Stelian Preda, ”generația de aur” a teatrului băcăuan.

În 7 ianuarie 2016, de ziua sa onomastică, actrița Ioana Ene Mihail, mărturisea, în vizită la Secretariatul literar al Teatrului Municipal m”Bacovia”:

”Teatrul a fost viața mea și încă este. Asta a fost misiunea mea în viață, de a fi actriță, de a oferi ce e mai bun în sufletul meu, cu toată puterea mea de a dărui. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru șansa pe care mi-a dat-o. Am învățat foarte multe în această meserie. Am avut foarte multe lecții de viață. Simt că mi-am împlinit misiunea mea spirituală pe acest Pământ”.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri