26 aprilie 2024
ActualitateS-a semnat contractul pentru drumul surpat de la Măgura. Reparațiile costă aproape...

S-a semnat contractul pentru drumul surpat de la Măgura. Reparațiile costă aproape 900.000 de euro

• din păcate, cel puțin până la vară, se va circula cu restricții în zonă, sementul de drum fiind balizat și semaforizat

Șanse mari pentru a fi demarate, în curând, lucrările la porțiunea de drum de pe DN 11, din zona serpentinelor de la Măgura. Reamintim că, aici, o porțiune de câțiva metri de stradă s-a surpat din cauza ploilor din această vară, zona fiind marcată cu balize rutiere, iar traficul, dirijat de semafoare, se desfășoară pe un singur sens. Deocamdată, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat doar semnarea, pe 17 august, a contractului de execuție a lucrărilor.

Cu o valoare de 3,639 milioane lei fără TVA (circa 880.000 de euro cu tot vu TVA) , contractul presupune executarea unei serii complexe de lucrări specifice (refacerea corpului drumului, pe cca. 50 m, execuția unei structuri de sprijin, cu fundație pe piloți forați, înlocuirea podețului existent cu unul de tip P2, prevăzut cu cameră de cădere în zona amonte, inclusiv sistematizarea și amenajarea văii, în amonte și în aval, prin canale colectoare din beton armat, cu trepte de liniștire etc).



Termenul de execuție este de șase luni, însă abia de la data ordinului de începere a lucrărilor, care nu este, încă, stabilit cu exactitate. Cel mai probabil, de la 1 septembrie, anul acesta. „Constructorul, S.C HOLTEX GRUP INVEST S.R.L. și-a exprimat angajamentul finalizării lucrărilor în cel mai scurt timp posibil, astfel încât respectivul sector de drum să poată fi readus la starea inițială, în condiții optime de siguranță pentru participanții la trafic.

În acest sens, DRDP Iași lansează un apel la înțelegere din partea conducătorilor auto, cu recomandarea de a circula cu atenție și cu respectarea semnalizării instituite în zona afectată”, au trasmis reprezentanții DRDP Iași.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri