28 martie 2024
Advertorial politicS-a semnat contractul de finanțare în valoare de 472 milioane euro pentru...

S-a semnat contractul de finanțare în valoare de 472 milioane euro pentru aplicația pe apă/canalizare a județului Bacău.

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a semnat, joi, la sediul Guvernului, contractul de finanțare – în valoare totală de 472 milioane euro (inclusiv TVA) – pentru aplicația pe apă/canalizare a județului Bacău.

“Este încununarea unui efort administrativ început în urmă cu peste 4 ani, în aprilie 2016, de către Consiliul Județean Bacău, operatorul CRAB și ADIB, asociația prin care 41 DE LOCALITĂȚI DIN JUDEȚ vor beneficia acum de investiții cu fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii locale de apă/apă uzată”, a declarat acesta.

Elaborarea/depunerea acestei aplicații nu a fost o muncă ușoară: în ultimele 2-3 săptămâni, echipele ADIB & CRAB au lucrat contracronometru, iar documentațiile privitoare la proiect au fost aprobate de cele 41 de consilii locale şi încărcate, ulterior, în sistemul electronic MySMIS.

Odată ajunși în acest punct se poate spune că greul de abia acum începe – implementarea contractului de finanțare presupune obiective foarte ambițioase:

🔺 Extinderea cu 377 km a rețelelor de distribuție apă;
🔺 Reabilitarea a 113 km de rețele de distribuție
🔺 Construirea a 115 km de rețele de aducțiune
🔺 Reabilitarea a 80 km de rețele de aducțiune
🔺 Construirea/reabilitarea a 170 de gospodării de apă (rezervoare de înmagazinare, stații de pompare, clorinare etc)
🔺 Extinderea cu 738 km a rețelelor de canalizare
🔺 Reabilitarea a 9 km rețele de canalizare
🔺 Construirea/reabilitarea a 9 stații de epurare ape uzate

Investițiile menționate vor fi realizate prin încheierea a 25 de contracte, din care 20 contracte de lucrări, 3 contracte de servicii și 2 contracte de furnizare.

Asta înseamnă proceduri de achiziții publice, perioade de contestații, încheierea contractelor și demararea lucrărilor de execuție (pe fiecare contract în parte), realizarea acestor lucrări și, în final, recepționarea lor.

“Nu ne aşteaptă o muncă ușoară, iar obiectivele îndrăznețe pe care ni le-am propus în ADIB, asociația al cărei președinte sunt, în numele celor 41 de UAT-uri beneficiare, vor pune la încercare capacitatea noastră administrativă. Nu am fugit niciodată de provocări și, așa cum la centura Bacăului am netezit hățișul birocratic ducând spre finalizare acest obiectiv, așa voi proceda și în cazul contractului pentru aplicația de apă/canalizare a județului”, a mai declarat președintele CJ Bacău.

“Va trebui să ne mobilizăm cu toții pentru eliminarea timpilor morți și a piedicilor birocratice, astfel încât în următorii ani să finalizăm aceste investiții și să rezolvăm problema apei la nivelul județului Bacău”, a mai spus Valentin Ivancea.

Pentru municipiul Bacău, contractul de finanțare semnat joi prevede investiții totale de 54 milioane euro (incl. TVA), bani cu care se vor reabilita – între altele – conducta de aducțiune apă pe tronsonul Stejaru – Bacău (în lungime de 23 km) și vom extinde/reabilita rețeaua de alimentare cu apă și canalizare a orașului.

“Periodic, vă voi ține la curent cu mersul acestor investiții, cu fazele determinante ale lucrărilor, precum și cu obstacolele administrative peste care va trebui să trecem pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus”, a încheiat președintele Valentin Ivancea.

“Vă asigur că banii europeni sunt o oportunitate pe care nu o vom rata!”
Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri