26 aprilie 2024
ActualitateS-a inaugurat o grădiniță nouă la Măgura

S-a inaugurat o grădiniță nouă la Măgura

A fost mare sărbătoare în comuna Măgura. Duminică, 12.09. 2021, alături de invitați, elevi , părinți, preoți din comuna Măgura, consilieri locali, cadre didactice, personal didactic auxilia și nedidactic, comunitatea a trait momente de bucurie și satisfacție la festivitatea de inaugurare a GRĂDINIȚEI CU TREI GRUPE construită în curtea Scolii „Emil Brăescu”, unitate coordonată de director prof. Doinița Vasiloiu. Lucrarea a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locala PNDL.

„Am fost onorați cu prezența la acest eveniment, a doamnei Tudorița Lungu ,Prefectul județului Bacău, domnului Deputat Mircea Fechet, președintele Organizației Județene PNL Bacău, a domnului Consilier Județean, Marcel Nechita și inspectorilor Școlari din cadrul ISJ Bacău, prof. Mihaela Franț și prof. Sorin Bostan. Așadar, copiii noștri au intrat pe 13 septembrie 2021 intr-un edificiu cu dotări moderne ,cu săli de clasă luminoase și primitoare de care aveam atâta nevoie de foarte multă vreme.

Educația, dar și confortul beneficiarilor și implicit al părinților care iși știu copiii într-un loc curat și sigur, sunt aspecte pe care le-am vizat odată cu implementarea acestui proiect. Un vis împlinit atât pentru preșcolarii, elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale” Emil Brăescu” cât și pentru întreaga comunitate”, a declarat Iordache Costraș, primarul comunei Măgura.



 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri